sâmbătă, 23 octombrie 2010

Miting 25.10.2010

SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
FILIALA 1 A SECTORULUI 3


STIMATI COLEGI

Dorim să vă aducem la cunoștință că în data de 23.10.2010 a avut loc şedinţa Comitetului Director al SCMD, unde s-au stabilit detaliile pentru mitingul ce va fi organizat în data de 25.10.2010 – Ziua Armatei, astfel:

1. Locul de întâlnire: Șoseaua Panduri, vis a vis de Institutul Pedagogic, (între Academia Militară și Palatul Cotroceni);
2. Ora de întâlnire: între 10,00 – 10,30;
3. Să aveți la dumneavoastră legitimația de membru al sindicatului, iar cei care nu au legitimație pot să vină cu livretul militar sau cu talonul de pensie și cartea de identitate;
4. Cine are vestă și șapcă de la sindicat, primite la actiunile anterioare, trebuie să vină cu ele la miting. Ceilalți vor primi la locul de desfășurare a mitingului;
5. Dacă aveți colegi care nu s-au înscris încă în sindicat, rude, prieteni care vor să participe la miting, vă rugăm să-i anunțați și sunt bineveniți la miting;
6. În afara mitingului de la Cotroceni SCMD va mai desfășura actiuni de protesc în fața Ministerului Administrației și Internelor, la Curtea Constituțională cât și în țară. Se va depune o coroană de flori la Mormântul Eroului Necunoscut. La mitingul de la Cotroceni vor participa peste 800 de membrii de sindicat de la filialele din țară.
7. La locul de întâlnire, membrii Filialei 1a Sectorului 3 vor fi coordonați de:
1. Dl. Vicepreședinte Col.(r) Marin Petre Stelian - 0755/094006;
2. Dl. Col.(r) Martalogu Ion – 0724245461;
3. Dl. Col. (r) Legat Anton Emanoil – 0722560777.
Pentru ca acțiunea noastră să aiba succes trebuie să participăm în număr cât mai mare.
Vă așteptăm!
Biroul Operativ al Filialei 1 a Sectorului 3

marți, 19 octombrie 2010

Recomandari privind Mitingul din 25.10.2010

Stimate coleg,

Pe 25 0ctombrie 2010, intre orele 11.00-17.00, SCMD organizeaza­­­­­­­­­­­­­ actiuni sindicale prilejuite de ZIUA ARMATEI. Prezenta este obligatorie (se admit absentele numai in caz de forta majora).
Tinuta:
- civila , decenta. Se va purta vesta si sepcuta inscriptionate cu insemnele SCMD;
- nu se va purta tinuta militara, acest fapt contravenind Ordinului ministrului apararii nationale, privind ocaziile in care se poarta uniforma militara de catre cadrele militare in rezerva si in retragere (M- 146/24.10.2003) ;
-Se va purta obligatoriu la gat legitimatia de membru SCMD (intr-un suport de plastic, prins cu un snur, nu cu clema, din motive de siguranta);
Luati-va masuri asiguratorii in caz de conditii meteo nefavorabile.
ALTE PRECIZARI:
-Nimeni nu va parasi dispozitivul decat la semnalul conducatorului actiunii; -Pe timpul mitingului e bine de stiut si mai ales , de urmat:
- uitati-va bine pe cine aveti langa voi ; - nu lasati persoane straine sa patrunda in grupul cu care sunteti; - uitati-va atent la cei care sunt imbracati mai gros, par mai ciudati sau mai “exuberanti”; - nu va lasati provocati de oameni pe care nu ii cunoasteti ; - evitati situatiile conflictuale ; - nu provocati organele de ordine ; - nu purtati obiecte contondente sau care pot provoca rani; - urmati-va conducatorii de grup; - nu va risipiti, nu va rupeti de grup; - daca apar conflicte regrupati-va si stati calmi ; - folositi telefoanele sau camerele video pentru a fotografia - filma tot ce pare mai ciudat sau deosebit, inclusiv participantii "echipati " mai deosebit;
- fiti vigilenti, pentru orice neregula, sesizati personalul de ordine;
- pentru a evita dezinformarile, toate informatiile, schimbarile de program survenite, referitor la activitatea mentionata si a altora ce vor urma, le veti obtine numai de pe site-ul filialei noastre.
Nu se va da curs la: violenta, injurii, etichetari, provocari, aruncarea de obiecte, accesorii sau insemne militare, (sepci, grade militare, etc).
Ne dezicem de orice persoana care se va manifesta in acest mod .
Continutul acestui mesaj il veti aduce obligatoriu la cunostinta tuturor colegilor particianti la actiune!

Verificati cu regularitate mesajele de pe telefon si e-mail si cititi site-ul filialei !
Presedintele Filialei 1 a Sectorului 3

COMUNICAT - Ridicare legitimatii

Membrii de sindicat din Filiala 1 a Sectorului 3 pot să ridice legitimaţiile de membru de sindicat în zilele de marţi şi joi între orele 12.00 - 14.00, de la sediul SCMD din Bd. Poligrafiei, nr.4, Sector 1, Bucuresti.

Biroul Operativ al Filialei