STATUTUL SCMD

STATUTUL
SINDICATULUI „CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE” (CMD)


CAPITOLUL I – DISPOZIȚII GENERALE

Art. 1. Sindicatul ”Cadrelor Militare Disponibilizate” (CMD) este o organizație cu personalitate juridică, înscrisă în registrul persoanelor juridice în temeiul prevederilor Legii 54/2003, a sentinței judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti și a prezentului STATUT, ce reunește, pe linia liberului consimțământ, cadre militare în rezervă, disponibilizate conform OG. nr. 7/1998 dar și a altor acte normative conjuncturale, alte cadre militare în rezervă și în retragere care aderă la statutul, scopul și obiectivele sindicatului, care au calitatea de membri de sindicat, în condițiile prezentului statut.

Art. 2. Sindicatul ”Cadrelor Militare Disponibilizate” este o organizație sindicală independentă, apolitică, constituită democratic, prin voința exclusivă a membrilor săi, în strictă conformitate cu prevederile Legii 54/2003.

Art. 3. Sindicatul ”Cadrelor Militare Disponibilizate” este independent față de partidele politice, de organele de stat ale puterii, administrației, justiției, de alte formațiuni ale sistemului instituțional politic precum și de orice alte structuri ale Guvernului României.

Art. 4. Principiile fundamentale ale organizării și funcționării Sindicatului sunt: respectul față de lege, unitatea de acțiune, loialitatea și disciplina sindicală, democrația, solidaritatea ostaseasca, onoarea și demnitatea militară, exprimarea liberă și respectul opiniilor.


CAPITOLUL II – SCOPUL CONSTITUIRII, DENUMIREA ȘI SEDIUL

Art. 5. Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate are sediul în strada Bogota, Nr. 6, Sector 1, Bucureşti și poate constitui filiale în orice localitate din țară și străinătate unde locuiesc persoane care îndeplinesc condițiile și aderă la obiectivele și statutul său. De asemenea Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate se poate afilia la orice federație și confederație sindicală din țară și străinătate, în condițiile Legii 54/2003 și ale prevederilor prezentului statut.

Art. 6. Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate are următoarele scopuri principale:
a) realizarea unității și forței de acțiune ale membrilor săi pentru punerea în valoare și apărarea drepturilor, libertăților, intereselor legale și legitime ale tuturor categoriilor de militari;
b) acționarea prin toate mijloacele legale pentru îmbunătățirea protecției sociale a cadrelor militare de toate categoriile, pentru respectarea, promovarea și apărarea drepturilor și intereselor lor sociale, economice și civile;
c)asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale cadrelor militare disponibilizate, în rezervă sau în retragere:
o dreptul la muncă și la veniturile ce li se cuvin pentru munca prestată, conform prevederilor constituției și Codului Muncii, fără nicio îngrădire, până la vârsta standard prevăzută de Legea 19/2000;
o respectarea prevederilor legale privind asistența medicală;
o dreptul la pensie militară decentă, în raport cu munca depusă, greutățile, privațiunile, riscurile, sacrificiile personale și familiale suportate în cariera militară.
d) susținerea de negocieri cu reprezentanții Guvernului, Președenției, Parlamentului României, ai sindicatelor de resort și comisiilor parlamentare de specialitate, pentru respectarea drepturilor legale cuvenite și pentru soluționarea oricăror revendicări și probleme care intră în competența acestora, inclusiv soluționarea propunerilor de decorare și avansare în grad a membrilor de sindicat, cadre în rezervă și retragere;
e) participarea la realizarea dialogului social cu Guvernul României, pentru asigurarea climatului de pace socială;
f) păstrarea și promovarea glorioaselor tradiții ale Armate Române;
g) restabilirea drepturilor legale ale membrilor în toate cazurile în care se constată că acestea au fost încălcate prin abuzuri, acte ilegale, imorale și netemeinice;
h) acordarea de asistență juridică membrilor de sindicat în cauze care-i vizează;
i) conlucrarea cu toate organizațiile si organismele interne si internaționale, care luptă în spiritul democrației pentru îndeplinirea aspirațiilor de libertate și dreptate sociala ale tuturor categoriilor sociale;
j) conlucrarea nemijlocită cu Ministerul Apărării Naționale și celelalte ministere de resort pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la cadrele militare în rezervă și în speță la cadrele militare disponibilizate pentru perfecționarea permanentă a acestor prevederi
k) asigurarea protecției liderilor de sindicat și delegaților sindicali, atât pe durata mandatului lor cât și după expirarea acestuia;
l) constituirea de fonduri proprii pentru ajutorarea membrilor săi;
m) alte scopuri legale stabilite prin rezoluții sau hotărâri ale organelor proprii de conducere;
n) poate adresa autorităților publice competente, potrivit Art.73 din Constituție, propuneri de legiferare în domeniul sau în interesul sindicatului;
o) respectarea declarației universale a drepturilor omului și a celorlalte norme în domeniu.

Art. 7. Pentru înfăptuirea scopurilor sale, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate va acționa prin următoarele mijloace specifice luptei sindicale:
a) negocierea, medierea, concilierea;
b) interpelarea Guvernului României, a ministerelor de resort, purtarea de tratative cu acestea în cazul în care hotărârile luate contravin sau afectează negativ drepturile legale sau statutare ale membrilor de sindicat;
c) manifestul, petiția, protestul, întrunirea, demonstrația;
d) sesizarea organelor de procuratură și justiție cu privire la activitățile persoanelor juridice sau fizice în cazul de încălcare a drepturilor membrilor de sindicat;
e) colaborarea cu instituții publice și organizații neguvernamentale în vederea demascării și combaterii abuzurilor, corupției și încălcării drepturilor omului;
f) organizarea de dezbateri în mass-media pe probleme specifice.


CAPITOLUL III. MODUL DE DOBÂNDIRE ȘI ÎNCETARE A
CALITĂȚII DE MEMBRU

Art. 8. (1) Calitatea de membru al sindicatului este personală și inalienabilă și nu poate trece la succesori;
(2) participarea ca membru al sindicatului se poate face ca persoană fizică, fiecare membru având dreptul la un singur vot, indiferent de contribuția sa la patrimoniul sindicatului;
(3) votul se poate da prin mandat special numai unui alt membru al sindicatului;
(4) membrul este de drept autorizat a se retrage oricând din sindicat, cu condiția de a comunica hotărârea sa Comitetului Director, în scris, cu cel puțin 6 luni înainte pentru filiale și 30 de zile pentru membrii;
(5) membrii care se retrag nu au nici un drept asupra patrimoniul sindicatului, ei rămânând obligați a achita în continuare cotizațiile restante pentru perioada cât au fost membri;
(6)fiecare membru al sindicatului va depune lunar în contul sindicatului o cotizație a cărui cuantum va fi fixat de către Consiliul Național al Reprezentanților;
(7) fiecare membru care nu achită cotizația anuală către sindicat se consideră autoexclus din sindicat, situația definitivându-se prin hotărârea Consiliului Național al Reprezentanților;
(8) orice membru care nu respectă statutul sindicatului este în primul rând atenționat în scris de către Comitetul Director, în caz de repetare i se va suspenda dreptul de vot timp de 6 luni, iar în final, va fi exclus la cererea Comitetului Director, printr-o hotărâre a Consiliului Național al Reprezentanților;
(9) orice persoană care își însușește și se angajează să respecte statutul poate deveni membru al sindicatului ulterior constituirii, cu aprobarea Comitetului Director și prin validarea Consiliului Național al Reprezentanților.

Art. 9. (1) Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate consideră că membrii săi nu pot în același timp și membrii unei alte structuri sindicale similare din domeniul de activitate;
(2) Membrii fondatori sunt acele persoane care au format grupul de inițiativă pentru înființarea Sindicatului CMD și care au constituit un patrimoniu afectat în mod permanent și irevocabil realizării scopului Sindicatului CMD. Membrii fondatori și cei acceptați au următoarele drepturi:
a) să propună programe și acțiuni care să realizeze scopurile sindicatului;
b) să participe la programele și acțiunile organizate de sindicat;
c) să facă parte din Comitetul Director al sindicatului;
d) să reprezinte sindicatul cu acordul Comitetului Director la reuniuni interne și internaționale, pe teme legate de sfera de activitate a sindicatului;
e) să contribuie la publicațiile sindicatului și să propună spre publicare diferite lucrări;
f) să fie remunerați pentru activitățile permanente pe care le desfășoară în coordonarea programelor și a unităților componente ale sindicatului;
g) să deconteze cheltuielile legate de reprezentarea sindicatului;
h) să desfășoare activități independente cu caracter didactic, științific, publicistic, de consultanță;
(3) Membrii fondatori au în plus următoarele drepturi:
a) să atace în justiție deciziile contrare legii, Actului Constitutiv sau Statutul Sindicatului, adoptate de către Comitetul Director;
b) să aleagă membrii Comitetului Director;
c) să li se confere în semn de recunoștință, diplome, medalii, pachete aniversare, invitații la orice acțiuni de amploare a sindicatului, la fiecare Congres Național și onoruri pentru inițiativa înființării Sindicatului CMD, cât și pentru activitatea desfășurată în cadrul acesteia;
(4) Membrii onorifici sunt personalități din România sau din alte țări cu activitate deosebită în direcția scopurilor sindicatului și care, pentru meritele lor, primesc numai de la unanimitatea membrilor fondatori distincția de membru onorific; după decesul/dizolvarea tuturor membrilor fondatori, calitatea de membru onorific se acordă de către Comitetul Director, pe viață. Membrii onorifici ai sindicatului au toate drepturile de care se bucură membrii acceptați, mai puțin acela de a face parte din Comitetul Director.

Art. 10. Pentru a dobândi activitatea de membru sindical trebuie îndeplinite următoarele condiții:
a) să-și bazeze activitatea sindicală pe principii democratice și să recunoască statului și regulamentul sindicatului;
b) să plătească cotizația fixată de Consiliul Național al Reprezentanților;
c) alte reglementări ale prezentului statutul vor fi stipulate în ROF (Regulamentul de Organizare și Funcționare).

Art.11. Cererea tip se formulează în scris și se depune la sediul sindicatului sau al filialei județene. Aprobarea cererii de înscriere în Sindicatul CMD se comunică celor în cauză de către Președintele Comitetului Director al sindicatului.


CAPITOLUL IV. DREPTURI, ÎNDATORIRI ȘI SANCȚIUNI

Secțiunea I - Drepturi

Art. 12. Principiul fundamental de organizare și funcționare al sindicatului este autonomia membrilor săi care se exprimă prin:
a) organizarea și desfășurarea activităților specifice din domeniul de activitate;
b) dreptul de a alege și de a fi ales în mod liber în organele de conducere;
c) participarea liberă la adoptarea și aplicarea hotărârilor;
d) formularea de propuneri pentru ordinea de zi a Comitetului Director, pentru tactica și strategia sindicală a acesteia;
e) dreptul, fără restricții, la opinie în cadrul sindicatului. Hotărârile organelor de conducere ale sindicatului se adoptă cu majoritate simplă de voturi, cu excepția cazurilor nominalizate;
f) dreptul nelimitat al fiecărui membru de sindicat să hotărască liber și oricând dacă rămâne sau se retrage din componența acestuia. Membrii care se retrag nu pot cere sumele depuse drept cotizație sau sumele și bunurile donate;
g) dreptul de a cere membrilor sindicatului să acționeze în comun pentru a reprezenta, susține, apăra și pune în valoare cauza și interesele lor;
h) dreptul de a fi informați cu privire la activitatea organelor de conducere ale sindicatului;
i) dreptul de a se constitui filiale teritoriale pentru apărarea intereselor pe plan local;
j) dreptul la consultanță în problemele muncii sindicale, economice, juridice, sociale, etc.;
k) participarea la elaborarea și dezbaterea unor proiecte de acte normative de interes general sau pe domeniul de activitate;
l) dreptul de a înființa și administra, în interesul membrilor de sindicat, unități economice, sociale, sportive, culturale, de presă, etc.

Secțiunea II - Îndatoriri (obligații)

Art. 13. Obligațiile membrilor sindicatului sunt următoarele:
a) să respecte statutul sindicatului și regulamentul de organizare și funcționare (ROF)
b) să participe, atunci când este solicitat, la activitatea sindicatului și a organelor sale de conducere;
c) să acționeze pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor și măsurilor stabilite de către organele de conducere. Membrii care nu sunt de acord cu unele hotărâri nu sunt obligați să participe la îndeplinirea lor, dar se vor abține de la orice acte potrivnice realizării acestora;
d) să fie loiali sindicatului și să acționeze împotriva atacurilor nejustificate lansate împotriva acestuia, indiferent din partea cui ar veni;
e) să respecte prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și ale celorlalte norme pe domeniu;
f) să achite cotizația lunară la termenul prevăzut.

Secțiunea III – Sancțiuni

Art. 14. Pentru neîndeplinirea obligațiilor statutare de către membri se prevăd următoarele sancțiuni:
a) atenționarea verbală și scrisă;
b) suspendarea;
c) excluderea.
Cazurile de excludere se pot sesiza în scris Comitetului Director de către oricare dintre membrii sindicatului.
Organul abilitat a decide sancțiunile cu atenționarea verbală sau scrisă și suspendarea este Comitetului Director.
Excluderea se hotărăște de către Consiliul Național al Reprezentanților cu 2/3 din numărul de voturi valabil exprimate.
Înainte de adoptarea hotărârii de sancționare, membrul în cauză va fi ascultat în apărare.
Împotriva hotărârii de excludere membrul poate face plângere pe calea apelului în termen de 15 zile la Comitetul Director sau, în ultimă instanță, la Consiliul Național al Reprezentanților.
Până la adoptarea hotărârii definitive de către organele abilitate să examineze apelul, drepturile și îndatoririle membrului sunt suspendate.
În lipsa apelului, membrul se consideră exclus fără confirmarea altor organe.


CAPITOLUL V. ORGANELE DE CONDUCERE ALE SINDICATULUI

Art. 15. Organele de conducere ale sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate sunt:
· Consiliul Național al Reprezentanților;
· Comitetul Director;
· Biroul Operativ.

(1) Consiliul Național al Reprezentanților este organul suprem de conducere al acestuia și este constituit din reprezentanții județelor și membrii Comitetului Director.
În acest scop, Consiliul Național al Reprezentanților are următoarele atribuții:
a) aprobă ordinea de zi și problemele de procedură;
b) constituie și validează componența numerică și nominală a Comitetului Director, a președintelui și secretariatului general;
c) stabilește obiectivele și strategia sindicatului pentru perioada următoare;
d) hotărăște asupra petițiilor, apelurilor și propunerilor adresate sindicatului;
e) hotărăște asupra afilierii sindicatului la organizații de profil pe plan intern și internațional;
f) aprobă schimbarea sediului sindicatului;
g) aprobă nivelul cotizațiilor pentru organizația internațională la care este afiliat;
h) analizează și hotărăște asupra activității desfășurate de Comitetul Director și Comisia de Cenzori;
i) aprobă și modifică statutul sindicatului;
j) validează excluderea membrilor;
k) numește și revocă, individual sau colectiv, mandatele membrilor Comitetului Director și a Comisiei de Cenzori;
l) controlează activitatea și gestiunea organelor de conducere, administrare și control;
m) hotărăște asupra prestațiilor și cotizațiilor la care vor fi supuși membrii;
n) hotărăște plata indemnizațiilor membrilor Comitetului Director, a Comisiei de Cenzori, precum și validarea altor cheltuieli ocazionate de exercitarea acestei activități;
o) adoptă hotărârile cu privire la înființarea sau participarea la capitalul social al unor societăți comerciale care să asigure fondurile necesare funcționării și îndeplinirii scopului sindicatului;
p) hotărăște dizolvarea sindicatului și adoptă orice alte hotărâri care, conform statutului și legislației în vigoare, sunt de competența exclusivă a Consiliului Național al Reprezentanților;
(2) Consiliul Național al Reprezentanților se convoacă cel puțin o dată pe an, la cererea Comitetului Director, în ședințe ordinare și, ori de câte ori este necesar, în ședințe extraordinare. Consiliul Național al Reprezentanților Extraordinar poate fi convocat la cererea Comitetului Director sau a unei treimi din numărul membrilor săi.
(3) Consiliul Național al Reprezentanților este legal constituit dacă la ședință participă jumătate plus unul din numărul total al membrilor delegați, deciziile adoptându-se numai în cazul unei majorități absolute a celor prezenți.
(4) Deciziile privind dizolvarea sau modificarea scopului sindicatului se adoptă cu o majoritate calificată de 2/3 din numărul total al membrilor Consiliului Național al Reprezentanților.
(5) Convocarea Consiliului Național al Reprezentanților, cu precizarea datei, locului și ordinii de zi, trebuie făcută cu cel puțin 15 zile înainte de data ținerii acesteia, prin înștiințarea în scris a tuturor membrilor sindicatului.
(6) Fiecare membru al Consiliului dispune de un vot egal în cadrul Consiliului Național al Reprezentanților.

Art. 16. (1) Conducerea sindicatului este asigurată de un Comitet Director format din președinte, secretar general, vicepreședinți, și câte un reprezentant pentru fiecare euroregiune distinctă, aleși de Consiliul Național al Reprezentanților pe un mandat de 5 ani.
(2) Președintele sau, în lipsa acestuia, secretarul general reprezintă sindicatul în fața autorităților publice în justiție sau în relațiile cu terții.

Art. 17. Atribuțiile Comitetului Director:
1. direcționează, organizează și supervizează activitatea sindicatului pentru realizarea în bune condiții a scopului stabilit de către Consiliul Național al Reprezentanților;
2. aprobă investițiile sindicatului și acțiunile promovate;
3. aprobă statul de funcțiuni și nivelul de salarii la angajații din subordine;
4. asigură întocmirea bilanțului și a bugetului de venituri și cheltuieli ale sindicatului;
5. exercită orice alte atribuții și îndeplinește însărcinările stabilite de către Consiliul Național al Reprezentanților;
6. soluționează contestațiile depuse de membrii care au fost excluși din sindicat.

Art. 18. (1) Comitetul Director se întrunește cel puțin o dată pe lună sau ori de câte ori este necesar la data stabilită de Biroul Operativ. Convocarea se face în scris sau telefonic cu cel puțin 5 zile înainte de data întrunirii.
(2) Biroul Operativ este format din președintele și secretarul general al Sindicatului CMD. Biroul Operativ organizează și supervizează activitatea sindicatului pentru realizarea în bune condiții a hotărârilor Consiliului Național al Reprezentanților și ale Comitetului Director.
(3) Ședințele sunt legal constituite prin participarea a jumătate plus unul din numărul membrilor Comitetului Director, iar deciziile se adoptă cu majoritatea absolută a celor prezenți.

Art. 19. (1) Controlul gestiunii patrimoniului sindicatului este asigurat de o Comisie de Cenzori, formată din trei membri, aleși de Consiliul Național al Reprezentanților, pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitatea de a fi realeși, iar cel puțin unul dintre ei va trebui să fie contabil autorizat sau expert contabil. Comisia de Cenzori întocmește rapoarte pe care le prezintă Comitetului Director sau Consiliului Național al Reprezentanților ori ce câte ori este necesar.
(2) Comisia își alege din rândurile sale un președinte validat în funcție de Consiliul Național al Reprezentanților.
(3) Comisia verifică în mod deosebit activitatea financiară a sindicatului, modul cum sunt gospodărite fondurile bănești și bunurile materiale.
(4) Comisia de Cenzori realizează cel puțin două acțiuni de verificare pe un an sau, ori de câte ori consideră necesar, acțiuni la care trebuie să participe cel puțin doi membri.
(5) În timpul controlului, membrii comisiei beneficiază de decontarea cheltuielilor ocazionate de această activitate. Președintele Comisiei de Cenzori va primi o indemnizație stabilită de Comitetul Director.

Art. 20. Nu pot fi alese în cadrul Comitetului Director al sindicatului:
a) persoanele care dețin funcții de demnitate publică, conform legii și magistrații în funcție;
b) persoanele care nu se bucură de reputație morală și au antecedente penale.

Art. 21. Revocarea din funcție a celor aleși în Comitetul Director intervine în următoarele condiții:
a) când încalcă prevederile statutului;
b) încalcă în mod repetat normele democratice;
c) săvârșesc o infracțiune;
d) încalcă grav disciplina de muncă și financiară;
e) acționează împotriva intereselor sindicatului aducând daune morale și materiale acestuia;
f) încalcă normele de conduită morală sau socială și, prin nerespectarea legilor privind credibilitatea, încrederea și prestigiul;
g) sunt promovați într-o funcție de conducere administrativă, magistrat, parlamentar sau în conducerea centrală a unui partid politic;
h) dovedesc inactivitate sau lipsa capacității de exercitare a mandatului.

Art. 22. (1) Propunerea de contestare a unuia sau mai multor membri ai Comitetului Director se face de oricare membru al Comitetului Director, iar hotărârea de suspendare (revocare) se va lua cu aprobarea a 2/3 din membrii prezenți, cu condiția ca la ședință să fie prezenți jumătate plus unul din membrii consiliului.
(2) Hotărârea de excludere este luată de Consiliul Național al Reprezentanților în ședință Ordinară sau Extraordinară în baza propunerilor de suspendare aprobate de Comitetul Director.

Art. 23. Procedura de contestare, precum și modul de revocare de către organele abilitate se stabilesc prin Regulamentul de Organizare și Funcționare.

Art. 24. (1) Pentru rezolvarea problemelor curente, zilnice, între ședințele Comitetului Director, activitatea este asigurată de Biroul Operativ și se conformează statutului, R.O.F., hotărârilor Comitetului Director și cele ale Consiliului Național al Reprezentanților.
(2) Activitatea Biroului Operativ se desfășoară conform Statutului și Regulamentului de Organizare și Funcționare aprobat de Consiliul Național al Reprezentanților.
Pentru îndeplinirea atribuțiilor poate avea în subordine salariați proprii.

Art. 25. Președintele:
1. Președintele reprezintă sindicatul în virtutea mandatului încredințat de Consiliul Național al Reprezentanților și veghează la buna funcționare a activității organelor și structurilor de conducere ale sindicatului;
2. Prezidează ședințele Comitetului Director și ale Consiliului Național al Reprezentanților. În lipsa lui, aceste ședințe sunt prezidate de înlocuitorul de drept;
3. Președintele reprezintă sindicatul în justiție, în raporturile cu persoanele fizice sau juridice din țară și din străinătate;
4. Alte atribuții se stabilesc prin R.O.F.

Art. 26. Secretatul general:
1. Asigură funcționarea tuturor componentelor structurii organizatorice și urmărește respectarea statutului și R.O.F.-ului sindicatului;
2. Asigură comunicarea cu membrii și coordonează organizarea acțiunilor specifice scopului pentru care s-a înființat sindicatul;
3. Preia prerogativele președintelui în lipsa acestuia și semnează documentele în numele acestuia;
4. Prezintă lunar către Comitetul Director un raport scris privind situația financiară a sindicatului;
5. Întocmește proiectul Bugetului de venituri și cheltuieli, pe care îl supune spre avizare Comitetului Director și spre aprobare Consiliului Național al Reprezentanților;
6. Alte atribuții se stabilesc prin R.O.F.

Art. 27. Vicepreședinții:
1. Vicepreședintele desemnat preia atribuțiile în lipsa președintelui sau a secretarului general;
2. Controlează modul în care membrii de sindicat și filialele teritoriale respectă și îndeplinesc prevederile statutului și R.O.F.;
3. Se ocupă de organizarea filialelor teritoriale și primește dosarele de înscriere de noi membri;
4. Coordonează activitățile organizatorice ale sindicatelor în teritoriu;
5. Coordonează activitatea de resort.

Art. 28. Filialele Județene:
1. Sindicatul înființează filiale, organizații, județene;
2. Filialele județene sunt conduse de un Birou Operativ Județean, format din președinte, vicepreședinte și secretar. Președintele filialei face parte de drept din Consiliul Național al Reprezentanților, putând fi înlocuit prin mandat de secretar general sau vicepreședinte;
3. Filialele județene nu au statut juridic;
4. Birourile Operative Județene aprobă înscrierile de noi membri, asigură colectarea cotizației membrilor și reprezintă sindicatul în relațiile cu organele administrației locale.
CAPITOLUL VI. PATRIMONIUL, MODUL DE
STABILIRE ȘI ÎNCASARE A COTIZAȚIEI

Art. 29. Patrimoniul sindicatului se compune din bunuri mobile, imobile și mijloace bănești provenite din cotizații, donații și alte surse prevăzute de lege.

Art. 30. Patrimoniul aparținând sindicatului poate fi folosit numai potrivit intereselor membrilor săi, nu poate fi împărțit, transmis sau lichidat decât pe baza hotărârii Consiliului Național al Reprezentanților și a legislației în vigoare.

Art. 31. Mijloacele bănești ale sindicatului provin din:
a) cotizația sindicală încasată de la membrii de sindicat;
b) donații și sponsorizări din partea persoanelor fizice sau juridice din țară și străinătate;
c) sindicatul poate dobândi în condițiile legii orice fel de bunuri materiale sau imobile necesare scopului pentru care este înființat;
d) venituri realizate din alte surse prevăzute de lege.

Art. 32. Fondurile sindicatului vor fi folosite în principal pentru finanțarea activităților organizatorice, sociale, culturale, artistice și sportive, acordarea unor ajutoare, salarizarea angajaților și a membrilor Comitetului Director, acordarea de indemnizații de colaborare și o cotă parte pentru afiliere la organizații interne și externe.


CAPITOLUL VII. DIZOLVAREA, LICHIDAREA ȘI
LITIGIILE SINDICATULUI

Art. 33. Dizolvarea și lichidarea se fac în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

Art. 34.Orice litigii ale sindicatului cu persoane fizice și juridice române sunt de competența instanțelor judecătorești române.


CAPITOLUL VIII. DISPOZIȚII FINALE ȘI TRANZITORII

Art. 35. Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate are sediul în București și își desfășoară activitatea pe întregul teritoriu al țării.

Art. 36. Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate are ștampilă și însemne proprii aprobate de Consiliul Național al Reprezentanților.

Art. 37. Sindicatul CMD are dreptul de a înființa organ propriu de presă, precum și unități economico-sociale și comerciale.

Art. 38. Deviza Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate este ”Honor et patria! Vae victis!”

Art. 39. Patrimoniul ce urmează a fi dobândit se dezvoltă, se folosește și se gospodărește în mod judicios.

Art. 40. Patrimoniul se întregește (completează) pe baza unor acte legale (facturi, dispoziții de încasare, protocoale, procese-verbale, etc.).

Art. 41. Persoanele alese în organele de conducere ale sindicatului, precum și cele care au deținut aceste funcții sunt protejate și beneficiază de prevederile Legii Sindicatelor nr. 54/2003.

Art. 42. În raporturile cu terții, calitatea de membru al Comitetului Director sau de angajat al sindicatului, precum și funcția îndeplinită vor fi dovedite numai cu legitimație individuală eliberată sub semnătura președintelui.

Art. 43. Domnii Mircea Dogaru și Moise Cornel, prin hotărârea Consiliului Național al Reprezentanților, sunt împuterniciți pentru a întreprinde toate demersurile legale în vederea semnării, autentificării actelor constitutive ale sindicatului și pentru înființarea acestuia.

Art. 44. Dispozițiile prezentului statut se completează cu normele legale în vigoare în materie.

Art. 45. Prezentul Statut a fost adoptat în ședința Consiliului Național al Reprezentanților, astăzi, 25 Mai 2009.

JURIDICE

DECIZIA Nr.120
din 15 februarie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat

Publicată în Monitorul Oficial nr.204 din 26.03.2007

Ioan Vida
- preşedinte
Nicolae Cochinescu
- judecător
Aspazia Cojocaru
- judecător
Kozsokár Gábor
- judecător
Acsinte Gaspar
- judecător
Petre Ninosu
- judecător
Ion Predescu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Antonia Constantin
- procuror
Patricia Marilena Ionea
- magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, excepţie ridicată de Ioan Rotărescu în Dosarul nr.2.687/57/2006 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se prezintă consilier juridic Daniela Popescu pentru partea Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Lipseşte autorul excepţiei şi partea Guvernul României, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 nu aduc în niciun fel atingere dreptului la pensie, întrucât, în cazul când în urma recalculării ar rezulta un cuantum al pensiei mai mic decât cel obţinut anterior, se va păstra cuantumul mai avantajos. De asemenea, aminteşte considerentele reţinute de Curtea Constituţională cu prilejul analizării diferitelor dispoziţii din actul normativ criticat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 se aplică de la data intrării sale în vigoare, pentru viitor, fără a avea efecte retroactive. De asemenea, arată că adoptarea unui tratament juridic diferenţiat este justificată de situaţiile diferite în care se află diferitele categorii de pensionari. În sfârşit, consideră că prevederile art.1, 34 şi 50 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea nr.12 din 3 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr.2.687/57/2006, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat. Excepţia a fost ridicată de Ioan Rotărescu cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de recalculare a pensiei.
În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului încalcă prevederile art.1 alin.(5), art.15, art.16 alin.(1), art.47 alin.(1) şi (2), art.34 alin.(1) şi art.50 din Constituţie. În acest sens, arată că dispoziţiile acestui act normativ sunt discriminatorii, întrucât nu stabilesc pensii egale pentru persoane care au exercitat diferite profesii, dar despre care consideră că au depus o muncă egală. De asemenea, consideră că ordonanţa este retroactivă, deoarece obligă pensionarul să dovedească veniturile obţinute în trecut, deşi nu mai are această posibilitate, actele doveditoare nemaiaflându-se în arhivă sau fiind pierdute. În sfârşit, pentru susţinerea neconstituţionalităţii ordonanţei în raport cu celelalte principii şi dispoziţii din Constituţie invocate, arată că a avut de aşteptat mult timp pentru a obţine recalcularea pensiei, că pensia rezultată are un cuantum foarte mic ce nu îi permite îngrijirea sănătăţii sale şi a handicapului de care suferă.
Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, având în vedere că tratamentul juridic diferenţiat este justificat de situaţia diferită a beneficiarilor dreptului la pensie.
În conformitate cu dispoziţiile art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că niciuna dintre criticile de neconstituţionalitate nu este întemeiată, deoarece actul normativ criticat nu conţine dispoziţii de natură să producă efecte cu caracter retroactiv şi nu instituie nici privilegii şi nici discriminări, ci prevede un tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie, fără nicio deosebire pe criterii arbitrare. De asemenea, consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 este conformă cu prevederile art.47 alin.(2) din Constituţie, iar art.1, 34 şi 50 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, înscrisurile depuse de autorul excepţiei de neconstituţionalitate la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit.d) din Constituţie, ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.119 din 7 februarie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr.78/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.301 din 11 aprilie 2005.
În opinia autorului excepţiei, ordonanţa de urgenţă criticată contravine prevederilor constituţionale ale art.1 alin.(5), privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, ale art.15, referitoare la principiile universalităţii drepturilor şi îndatoririlor şi al neretroactivităţii legii, ale art.16 alin.(1), privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, fără privilegii şi fără discriminări, ale art.34 alin.(1), privind ocrotirea sănătăţii, şi al art.50, privind protecţia specială a persoanelor cu handicap.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei nu a indicat explicit care dintre dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 sunt contrare prevederilor constituţionale invocate.
Analizând însă ordonanţa în ansamblu, Curtea constată că aceasta urmăreşte punerea în aplicare a dispoziţiilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, referitoare la recalcularea pensiilor stabilite pe baza legislaţiei anterioare în scopul eliminării inechităţilor şi diferenţelor nejustificate între drepturile de pensie acordate diferitelor categorii de beneficiari.
Conform noilor principii ale sistemului public de pensii, ordonanţa criticată prevede recalcularea pensiilor provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat prin luarea în calcul a întregii vechimi în muncă considerate stagiu de cotizare la asigurările sociale şi a tuturor veniturilor salariale cu caracter permanent realizate în această perioadă.
Operaţiunea de recalculare priveşte în mod inevitabil trecutul, pentru că stagiul de cotizare a fost realizat în trecut, dar se efectuează doar după data intrării în vigoare a ordonanţei şi are efecte numai pentru viitor, pensia recalculată intrând în plată numai de la data emiterii deciziei. În cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită şi aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câştigate anterior.
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia ar fi neconstituţională obligaţia ce revine pensionarilor de a dovedi veniturile realizate în trecut şi care nu au fost menţionate în cartea de muncă, Curtea reţine că acest aspect a mai fost analizat şi prin Decizia nr.735 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.30 din 17 ianuarie 2007, şi prin Decizia nr.611 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.931 din 16 noiembrie 2006, pronunţându-se în sensul netemeiniciei criticilor de neconstituţionalitate.
Curtea nu reţine nici existenţa vreunor dispoziţii prin care să fi fost instituite privilegii ori discriminări, dispoziţiile ordonanţei aplicându-se în mod uniform tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie. Aplicarea unui tratament juridic diferenţiat unor situaţii diferite, determinate, între altele, şi de exercitarea unor profesii diferite, care generează venituri variate în cuantum în funcţie de care se apreciază pensia cuvenită, nu poate fi privită ca o încălcare a principiului constituţional al egalităţii în drepturi.
În sfârşit, Curtea reţine că dispoziţiile art.34 alin.(1) şi ale art.50 din Constituţie nu au incidenţă în cauză, ci sunt aspecte de fapt ce se circumscriu situaţiei personale a autorului excepţiei şi care nu fac obiectul reglementării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2005. De asemenea, critica legată de nerespectarea principiului obligativităţii legilor se bazează pe aspecte de aplicare a legii ce nu revin competenţei Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.146 lit.d) şi al art.147 alin.(4) din Constituţie, al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A. d) şi al art.29 din Legea nr.47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, excepţie ridicată de Ioan Rotărescu în Dosarul nr.2.687/57/2006 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 februarie 2007.

Decizia nr. 301 din 06/07/2004
Curtea Constituţională Decizie nr. 301 din 06/07/2004 (Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 785 din 26/08/2004) referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (3), art. 62 alin. (1) şi alin (7) lit. c), art. 76, 77, 78, 87, art. 164 alin. (1) şi ale art. 169 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare Ioan Vida - preşedinte Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Florentina Baltă - procuror Daniela Ramona Chiţulescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (3), art. 62 alin. (1) şi alin. (7) lit. c), art. 76, 77, 78, 87, art. 164 alin. (1) şi ale art. 169 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Grigore Ungureanu în Dosarul nr. 5.149/AS/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi litigii de muncă. La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, personal, precum şi partea Ministerul Apărării Naţionale, prin consilier juridic Dan Cimpoeru, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei solicită admiterea acesteia aşa cum a fost ridicată. Ministerul Apărării Naţionale pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece, aşa cum a statuat Curtea Constituţională, principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor nu înseamnă uniformitate, la situaţii diferite tratamentul neputând fi decât diferit. De asemenea, apreciază că textele de lege criticate nu înfrâng nici celelalte dispoziţii constituţionale invocate de autorul excepţiei. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că textele de lege criticate se aplică fără nici o deosebire tuturor persoanelor care se pensionează pe baza acestor reglementări. De asemenea, apreciază că din dispoziţiile de lege criticate nu rezultă că acestea ar urmări să producă efecte retroactive, ele aplicându-se după data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.
C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 16 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 5.149/AS/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (3), art. 62 alin. (1) şi alin. (7) lit. c), art. 76, 77, 78, 87, art. 164 alin. (1) şi ale art. 169 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Grigore Ungureanu în dosarul sus-menţionat, având drept obiect o cerere de anulare a deciziei de stabilire a pensiei şi recalcularea acesteia. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, în esenţă pentru că prevăd un mecanism de stabilire a pensiei care este nerealist, abuziv, netransparent, incomplet şi imposibil de realizat corect în practică, încălcând principiul solidarităţii sociale. De asemenea, apreciază că aceste dispoziţii încalcă principiul neretroactivităţii legii, deoarece impun ca la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a legii, să se utilizeze salariile brute sau nete, după caz, cum au fost înregistrate în cartea de muncă. Dispoziţiile de lege criticate discriminează, prin mecanismul de calcul pe care îl instituie, cea mai mare parte din numărul pensionarilor faţă de categoriile de cetăţeni privilegiate, cu salarii mari, ale căror pensii se stabilesc neplafonat, numai în funcţie de salariul brut realizat în ultima lună de activitate, iar prin impunerea unui plafon al bazei de calcul la maximum 3 salarii medii pe economie şi la maximum 3 puncte într-un an calendaristic, discriminează pensionarii prin limitarea neconstituţională a obligaţiilor şi drepturilor corelative ale cetăţenilor. Textele de lege exclud posibilitatea contestării deciziei de pensionare pe cale administrativă, obligându-i pe cei pensionaţi şi care sunt nedreptăţiţi să se adreseze justiţiei, ceea ce implică eforturi financiare deosebite. De asemenea, dispoziţiile art. 62 alin. (1) şi alin (7) lit. c) din Legea nr. 19/2000 sunt contradictorii şi abuzive, lăsând la latitudinea comisiilor de expertiză medicală să decidă când un pensionar de invaliditate devine nerevizuibil medical. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile art. 77, 78 şi 79 nu contravin principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, aceste reglementări neprevăzând vreo dispoziţie de excepţie care s-ar aplica numai anumitor categorii de cetăţeni, ci ele se aplică tuturor cetăţenilor aflaţi în aceeaşi situaţie. În ceea ce priveşte raportarea acestor dispoziţii la art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată, se arată că nici aceasta nu poate fi reţinută, ca orice act normativ care face referire la perioada anterioară intrării sale în vigoare trebuie să se raporteze la situaţia de fapt existentă la acea dată, fără ca în acest fel să se încalce principiul constituţional al neretroactivităţii legii. De asemenea, este neîntemeiată şi critica potrivit căreia dispoziţiile art. 87, art. 164 alin. (1) şi ale art. 169 din Legea nr. 19/2000 contravin principiilor constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi la neretroactivitatea legii. Plafonarea bazei de calcul potrivit art. 23 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 este valabilă pentru întregul sistem public de pensii şi pentru toţi cetăţenii care contribuie la acest sistem, fără ca dispoziţia de lege să fie în contradicţie cu art. 16 alin. (1) şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată. De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia art. 62 alin. (1) şi alin (7) lit. c) din lege înfrâng dispoziţiile art. 15 alin. (2) sau pe cele ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată. Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile de lege criticate nu instituie privilegii sau discriminări între diferitele categorii de pensionari aflaţi în aceeaşi situaţie. Principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel încât este constituţional ca o lege să stabilească reguli diferite în raport de persoane care se găsesc în situaţii deosebite. Art. 47 alin. (2) din Constituţie, republicată, consacră dreptul la pensie ca drept garantat oricărei persoane, iar condiţiile de realizare a acestui drept trebuie să fie diferite, ţinând seama de diferitele categorii de persoane susceptibile de pensionare şi de criteriile pensionării. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată, apreciază că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece textele de lege criticate stabilesc reguli cu privire la sistemul de calcul al pensiilor şi dispun numai pentru viitor, fără a conţine reglementări care să afecteze în vreun fel pensiile stabilite anterior intrării în vigoare a acestei legi. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.


C U R T E A,
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 23 alin. (3), art. 62 alin. (1) şi alin (7) lit. c), art. 76, 77, 78 şi 87, art. 164 alin. (1) şi ale art. 169 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste texte de lege au următorul conţinut: - Art. 23 alin. (3): "Baza de calcul prevăzută la alin. (1) şi (2) nu poate depăşi plafonul a de 5 ori salariul mediu brut." - Art. 62 alin. (1) şi alin. (7) lit. c): "(1) Pensionarii de invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale, în funcţie de afecţiune, la intervale de 6-12 luni, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de casele teritoriale de pensii. (7) Nu sunt supuşi revizuirii medicale periodice pensionarii de invaliditate care: (...) c) au vârsta mai mică cu până la 5 ani faţă de vârsta standard de pensionare şi au realizat stagiile complete de cotizare, conform prezentei legi." - Art. 76: "(1) Începând cu data înscrierii la pensie cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie. (2) Cuantumul pensiei stabilit conform alin. (1) se majorează cu suma corespunzătoare contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate, datorată potrivit legii. (3) La determinarea cuantumurilor pensiei conform alin. (1) şi (2) fracţiunile de leu se întregesc la un leu în favoarea pensionarilor." - Art. 77: "(1) Punctajul mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut în anexa nr. 3. (2) În situaţia asiguraţilor prevăzuţi la art. 43 şi 47, la stabilirea punctajului mediu anual conform alin. (1) se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole. (3) În situaţiile prevăzute la art. 44, la stabilirea punctajului mediu anual al asiguraţilor conform alin. (1) se iau în considerare stagiile totale de cotizare necesare prevăzute în anexele nr. 4 şi 5. (4) La calcularea punctajului mediu anual, a punctajului anual şi a numărului de puncte realizat în fiecare lună se utilizează cinci zecimale." - Art. 78: "(1) Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile şi adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Naţională pentru Statistică. (2) Pentru perioadele în care Comisia Naţională pentru Statistică a comunicat numai salariul mediu brut lunar pe economie la nivel anual punctajul anual al asiguratului se determină ca raport între media lunară din anul respectiv a salariilor brute individuale, inclusiv sporurile şi adaosurile, sau, după caz, a venitului asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, şi salariul mediu brut lunar pe economie din anul respectiv, comunicat de Comisia Naţională pentru Statistică. (3) Pentru lunile pentru care Comisia Naţională pentru Statistică nu a comunicat încă salariul mediu brut lunar pe economie se utilizează (pentru întreaga lună) ultimul salariu mediu brut lunar pe economie comunicat. (4) Punctajul asiguratului, stabilit conform alin. (1) şi (2), nu poate fi mai mare de 5 puncte într-un an calendaristic. (5) Pentru perioadele asimilate, la determinarea punctajului anual al asiguratului se utilizează: a) cuantumul pensiei de invaliditate sau al altor drepturi de asigurări sociale obţinute în perioadele respective, în cazurile prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. a); b) 25% din salariul mediu brut lunar pe economie din perioadele respective, pentru cazurile prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. b) şi c) şi la art. 53 alin. (3). (6) Pentru stagiul potenţial, acordat asiguraţilor în drept să obţină o pensie de invaliditate, punctajul anual al asiguratului este de: a) 0,75 puncte pentru gradul I de invaliditate, respectiv pentru cei cu handicap grav; b) 0,60 puncte pentru gradul II de invaliditate, respectiv pentru cei cu handicap accentuat; c) 0,40 puncte pentru gradul III de invaliditate, respectiv pentru cei cu handicap mediu. (7) În cazul persoanelor care beneficiază de perioadele asimilate prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. a) şi care în aceeaşi perioadă obţin venituri pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale, la calculul punctajului anual al asiguratului se iau în considerare, prin cumulare, veniturile asigurate cu cele stabilite pentru perioadele asimilate. (8) Asiguraţii care, după îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă, reglementate de prezenta lege, contribuie o anumită perioadă la sistemul public, regăsindu-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5, beneficiază de majorarea punctajului realizat în această perioadă cu 0,3% pentru fiecare lună, respectiv cu 3,6% pentru fiecare an suplimentar." - Art. 87: "Decizia emisă în condiţiile art. 86 alin. (1) poate fi contestată la instanţa judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în termen de 45 de zile de la comunicare." - Art. 164 alin. (1): "La determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991." - Art. 169: "(1) Pensia poate fi recalculată prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia. (2) Cererea de recalculare a pensiei urmează aceleaşi reguli procedurale privind soluţionarea şi contestarea, prevăzute pentru cererea de pensionare. (3) Pensia recalculată se acordă începând cu luna următoarea celei în care s-a depus cererea de recalculare." Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, la art. 169 din Legea nr. 19/2000 a fost introdus, prin Legea nr. 276/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 29 iunie 2004, alineatul (11) cu următorul cuprins: "(11) Recalcularea, la cerere, prin adăugarea stagiului de cotizare asimilat prevăzut la art. 38 alin. (1) lit. b) se face şi în cazul pensiilor stabilite anterior datei de 1 aprilie 2001." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 4, 15, 16, 20, 47 şi 56 din Constituţia României, republicată, ce au următorul conţinut: - Art. 4: "(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi. (2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială." - Art. 15: "(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea. (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile." - Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege." - Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile." - Art. 47: "(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. (2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii." - Art. 56: "(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. (2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale. (3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale." Totodată consideră că sunt încălcate prevederile art. 14 şi 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora: - Art. 14: "Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie." - Art. 17: "Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decât acelea prevăzute de această convenţie." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu conţin în sine nici o reglementare care să creeze o inegalitate pe criterii de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială, toate dispoziţiile Legii nr. 19/2000 aplicându-se fără nici o discriminare tuturor persoanelor care se pensionează pe baza acestor reglementări legale. Prevederea altor condiţii de înscriere la pensie şi a altor criterii de calculare a pensiei, în alte legi speciale, pentru anumite categorii de cetăţeni, aflate în situaţii distincte ce sunt determinate de natura profesiei şi a funcţiilor lor, nu dau caracter discriminatoriu prevederilor Legii nr. 19/2000. Plafonarea punctajului de pensie, precum şi a cuantumului pensiei se aplică tuturor categoriilor de cetăţeni înscrişi în sistemul public de pensii, fiind impusă de limitele fondurilor financiare existente pentru plata pensiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale. Referitor la pretinsa încălcare a art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată, Curtea reţine că formula redacţională a textelor de lege deduse controlului de constituţionalitate nu oferă temei unei atare critici, întrucât nu conţine în sine nici o dispoziţie cu caracter retroactiv şi nici nu rezultă din vreunul din textele criticate că acestea ar urmări să producă efecte retroactive, textele urmând a-şi găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 (la un an de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României). Determinarea punctajului pentru pensiile anterior stabilite s-a prevăzut ca o măsură în vederea recalculării şi recorelării, în viitor, a tuturor pensiilor, urmărindu-se prin aceasta înlăturarea discrepanţelor inerente între cei pensionaţi sub imperiul legii anterioare şi cei pensionaţi după intrarea în vigoare a noii reglementări, pentru motive de echitate şi de protecţie socială. În cadrul acestor operaţiuni, alineatul (7) al art. 180 elimină posibilitatea diminuării unor drepturi stabilite pe baza legislaţiei anterioare, prevăzând că "În situaţia în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin. (6), este mai mic decât cel stabilit în baza legislaţiei anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos". De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia textele de lege criticate îi obligă pe cei pensionaţi să se adreseze justiţiei, excluzând posibilitatea contestării deciziei de pensionare pe cale administrativă. Curtea observă că nu reprezintă un drept constituţional contestarea pe cale administrativă a hotărârilor ori a măsurilor luate de autorităţile administraţiei publice, ci, dimpotrivă, potrivit art. 21 alin. (4) din Constituţie, republicată "jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite". Astfel, conform alineatului (2) al art. 126 din Legea fundamentală, stabilirea regulilor de procedură intră în atribuţiile legiuitorului, care poate să instituie în considerarea unor situaţii deosebite şi dacă consideră necesar o procedură administrativă prealabilă, fără a fi obligat să o prevadă în toate cazurile. Persoanele nemulţumite de deciziile luate de casele de pensii, precum şi cele nemulţumite de deciziile comisiilor de expertiză medicală pot contesta aceste decizii direct în justiţie, asigurându-se astfel soluţionarea operativă a litigiilor de această natură, fără verigi intermediare. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate înfrâng prevederile art. 47 din Constituţie, republicată, Curtea observă că un stat de drept, democratic şi social are obligaţia de a asigura cetăţenilor condiţiile necesare pentru un trai decent şi de a lua măsurile necesare în vederea creării unui cadru corespunzător pentru creşterea calităţii vieţii, aspecte ce se realizează, printre altele, şi prin garantarea dreptului la pensie. Astfel, Curtea observă că prin Legea nr. 19/2000 dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, dispoziţiile de lege criticate dând astfel expresie prevederilor constituţionale menţionate. De asemenea, Curtea reţine că prevederile art. 56 din Constituţie, republicată, referitoare la contribuţiile financiare nu au incidenţă în cauză. Asupra dispoziţiilor art. 77 alin. (1) şi a celor ale art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 125 din 16 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 29 aprilie 2004, respectiv Decizia nr. 94 din 21 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 8 mai 2002, statuând că aceste dispoziţii sunt constituţionale. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 13 alin. (1) lit. A.d), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
C U R T E A În numele legii D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (3), art. 62 alin. (1) şi alin. (7) lit. c), art. 76, 77, 78, 87, art. 164 alin. (1) şi ale art. 169 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Grigore Ungureanu în Dosarul nr. 5.149/AS/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Daniela Ramona Chiţulescu

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA I, Nr. 111/18.II.2010
ACTE ALE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
SECTIILE UNITE — D E C I Z I A Nr. 31

din 16 noiembrie 2009
Dosar nr. 16/2009
Sub presedintia doamnei judecator Lidia Barbulescu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectii Unite, in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, s-a intrunit pentru a examina recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, privind caracterul de titlu executoriu al contractelor de asistenta juridica incheiate inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 255/2004 privind modificarea si completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat (republicata), precum si interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 30 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata, modificate prin Legea nr. 255/2004, coroborate cu dispozitiile art. 374 1 din Codul de procedura civila, cu referire la necesitatea investirii cu formula executorie a contractelor de asistenta juridica.
Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicata, fiind prezenti 69 de judecatori din 105 aflati in functie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procuror Antoaneta Florea — procuror sef al Biroului de reprezentare din cadrul Sectiei judiciare — Serviciul judiciar civil.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sussinut recursul in interesul legii, punand concluzii pentru admiterea acestuia in sensul de a se stabili ca au caracter de titlu executoriu si contractele de asistenta juridica incheiate anterior intrarii in vigoare a prevederilor Legii nr. 255/2004 si ca, pentru a putea fi puse in executare, contractele de asistenta juridica au nevoie de investire cu formula executorie.
SECTIILE UNITE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
In practica instantelor de judecata nu exista un punct de vedere unitar in legatura cu caracterul de titlu executoriu al contractelor de asistenta juridica incheiate inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 255/2004 privind modificarea si completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, precum si cu interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 30 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 51/1995, republicata, astfel cum au fost modificate si completate prin Legea nr. 255/2004, coroborate cu dispozitiile art. 374 1 din Codul de procedura civila, cu referire la necesitatea investirii cu formula executorie a contractelor de asistenta juridica.
Cu privire la primul aspect, unele instante au considerat ca au caracter de titlu executoriu numai contractele de asistenta juridica incheiate dupa data intrarii in vigoare a Legii nr. 255/2004, potrivit principiului tempus regit actum , o solutie contrara ducand la incalcarea principiului neretroactivitatii legii civile consacrat de art. 1 din Codul civil si de art. 15 alin. (2) din Constitutie.
Alte instante, dimpotriva, tinand seama de principiul aplicarii imediate a legii noi, au considerat ca au calitatea de titlu executoriu si contractele incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 255/2004, in conditiile in care actele si faptele juridice privitoare la executarea silita sunt ulterioare edictarii acestui act normativ.
In legatura cu cel de-al doilea aspect, unele instante au respins ca lipsita de interes sau inadmisibila cererea de investire cu formula executorie a contractelor de asistenta juridica. In argumentarea solutiei s-a retinut, in esenta, ca dupa intrarea in vigoare a art. 374 1 din Codul de procedura civila, titlul executoriu reprezentat de contractul de asistenta juridica poate fi pus in executare silita prin cerere adresata executorului judecatoresc, fara a mai fi necesara parcurgerea procedurii judiciare necontencioase de investire cu formula executorie.
Alte instante insa au solutionat pe fond cererea de investire cu formula executorie a contractului de asistenta juridica, retinand ca prin Legea nr. 51/1995, republicata, nu i se recunoaste acestui tip de contract caracterul executoriu, ci doar natura de inscris care constituie titlu executoriu si care poate fi pus in executare numai dupa investirea lui cu formula executorie.
S-a apreciat astfel ca punerea in executare a contractelor de asistenta juridica este reglementata de norma speciala prevazuta de art. 30 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, republicata, care impune investirea acestora cu formula executorie, prin derogare de la prevederile art. 374 1 din Codul de procedura civila.
In ceea ce priveste prima problema in discutie, instantele care au resinut ca au caracter de titlu executoriu si contractele de asistenta juridica incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 255/2004 au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii. Potrivit art. 30 alin. (3) teza I din Legea nr. 51/1995, republicata, astfel cum a fost modificat si completat prin
Legea nr. 255/2004, „contractul de asistenta juridica, legal incheiat, este titlu executoriu”. Acest text de lege, prin care se stabileste caracterul de titlu executoriu al unui asemenea contract, constituie, in mod evident, o norma procedurala ce priveste executarea silita, fiind menita sa ii asigure celeritatea.
Dobandirea valorii de titlu executoriu, ce are loc exclusiv prin vointa legiuitorului, nu vizeaza raportul juridic de drept material existent intre parti, caci nu modifica in niciun fel conventia partilor sau vreunul dintre efectele generate de aceasta. De asemenea, nu sunt afectate cu nimic conditiile de formare si de validitate a contractului, astfel ca nici din aceasta perspectiva nu se poate sustine ca dispozitia legala examinata ar apartine dreptului material, si nu celui procedural.
Normele de procedura propriu-zise, carora le sunt asimilate si normele de executare silita, fie ca sunt cuprinse in Codul de procedura civila, fie in legi speciale, se supun principiului aplicarii imediate, cu respectarea regulii tempus regit actum. De aceea, in materie de executare silita, este incidenta norma in vigoare la data realizarii executarii, inclusiv cu privire la constituirea titlului, ca prima etapa in declansarea procedurii executionale si indiferent daca nasterea creantei a avut loc anterior.
Asa cum s-a aratat, dispozitiile art. 30 alin. (3) teza I din Legea nr. 51/1995, republicata, astfel cum au fost modificate si completate prin Legea nr. 255/2004, se situeaza in materia normelor procedurale de executare silita.
Intrucat legiuitorul nu distinge in raport cu momentul la care s-a incheiat contractul de asistenta juridica, se impune a se aprecia ca au caracter executoriu si contractele ce au fost incheiate anterior intrarii in vigoare a dispozitiilor modificatoare consinute de Legea nr. 255/2004. Prin aceasta nu are loc o nesocotire a principiului neretroactivitatii legii, inscris in art. 15 alin. (2) din Constitutie si art. 1 din Codul civil, deoarece legea noua nu vine sa modifice raporturile juridice dintre parti, ci doar recunoaste contractului o calitate superioara, exclusiv in vederea unei eventuale executari silite.
Altfel spus, prin aplicarea imediata a noii norme de procedura nu sunt surprinse partile, acestora nefiindu-le impuse conditii sau efecte pe care nu le-au avut in vedere la data perfectarii contractului.
Cu privire la cea de-a doua problema in discutie, instantele care au apreciat ca este necesara investirea cu formula executorie a contractelor de asistenta juridica au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii.
Problema de drept care se cere a fi solutionata, in acest caz, vizeaza interpretarea dispozitiilor art. 30 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 51/1995, republicata, astfel cum au fost modificate si completate prin art. 1 pct. 28 din Legea nr. 255/2004, in sensul aplicabilitatii sau neaplicabilitatii dispozitiilor art. 374 1 din Codul de procedura civila contractelor de asistenta juridica pentru care s-a statuat ca sunt titluri executorii, punandu-se in discutie raportul dintre norma generala si norma speciala.
Astfel, art. 374 1 din Codul de procedura civila prevede ca „inscrisurile carora legea le recunoaste caracterul de titlu executoriu sunt puse in executare fara investirea cu formula executorie”.
Totodata, potrivit art. 30 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 51/1995, republicata, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 255/2004, „investirea cu formula executorie este de competenta judecatoriei in a carei raza teritoriala se afla sediul profesional al avocatului”.
Rezulta ca, pentru a fi pus in executare silita, contractul de asistenta juridica trebuie sa fie investit cu formula executorie, cata vreme este stabilita instanta competenta in acest scop. Prevederile art. 30 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 se impun in virtutea raportului dintre norma generala si norma speciala, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
Altfel spus, ori de cate ori pentru o anumita materie exista o reglementare speciala, aceasta se aplica in locul reglementarii generale. Norma speciala se va aplica in mod prioritar fata de cea cu caracter general ori de cate ori se gaseste in fata unui caz care intra in prevederile sale, chiar daca norma generala este mai noua, deoarece aceasta din urma nu poate, fara o dispozitie expresa a legiuitorului, sa afecteze norma speciala.
Asadar, desi potrivit legii contractul de asistenta juridica este titlu executoriu, punerea sa in executare este conditionata de investirea cu formula executorie in instanta.
In consecinta, in temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 329 alin. 2 si 3 din Codul de procedura civila, urmeaza a se admite recursul in interesul legii in sensul ca, in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 30 alin. (3) teza I din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata, astfel cum au fost modificate si completate prin Legea nr. 255/2004, se stabileste ca au caracter de titlu executoriu si contractele de asistenta juridica incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 255/2004.
De asemenea, in interpretarea si aplicarea unitara a prevederilor art. 30 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 51/1995, republicata, astfel cum au fost modificate si completate prin Legea nr. 255/2004 raportat la prevederile art. 374 1 din Codul de procedura civila, se stabileste ca desi contractele de asistenta juridica au caracter de titlu executoriu conferit prin lege, pot fi puse in executare silita numai daca au fost investite cu formula executorie.
PENTRU ACEST E MOTIVE
in numele legii
D E C I D:
Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 30 alin. (3) teza I din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata, se stabileste ca au caracter de titlu executoriu si contractele de asistenta juridica incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 255/2004 privind modificarea si completarea Legii nr. 51/1995.
In interpretarea si aplicarea unitara a prevederilor art. 30 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 51/1995, republicata, raportat la art. 374 1 din Codul de procedura civila, se stabileste ca desi contractele de asistenta juridica au caracter de titlu executoriu conferit prin lege, pot fi puse in executare silita numai daca au fost investite cu formula Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 16 noiembrie 2009.
Presedintele INALTEI Curti de Casatie si Justitie,
LIDIA BARBULESCU
Prim-magistrat-asistent,
Adriana Daniela

DECIZIA Nr.830
din 8 iulie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.I pct.60 din titlul I al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente

Publicată în Monitorul Oficial nr.559 din 24.07.2008

Ioan Vida
- preşedinte
Nicolae Cochinescu
- judecător
Aspazia Cojocaru
- judecător
Acsinte Gaspar
- judecător
Ion Predescu
- judecător
Puskás Valentin Zoltán
- judecător
Augustin Zegrean
- judecător
Ion Tiucă
- procuror
Mihaela Senia Costinescu
- magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.I pct.60 din titlul I al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală în dosarele nr.4.541/36/2005 şi 1.010/91/2006.
La apelul nominal se prezintă partea Michaela Magdalena Ienibace, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în dezbatere problema conexării celor două dosare înregistrate pe rolul său, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate.
Partea prezentă lasă la aprecierea instanţei soluţionarea acestui aspect procedural.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării dosarelor.
Reţinând identitatea de obiect, în temeiul art.53 alin.(5) din Legea nr.47/1992, Curtea dispune conexarea Dosarului nr.1.035D/2008 la Dosarul nr.321 D/2008, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, Michaela Magdalena Ienibace solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile criticate încalcă prevederile art.15 alin.(2) şi ale art.16 alin.(1) din Constituţie, întrucât tind la modificarea unor situaţii juridice create ca urmare a depunerii notificărilor în termenul prevăzut de lege şi creează discriminări între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 14 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr.4.541/36/2005, şi prin Încheierea din 12 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr.1.010/91/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.I pct.60 din titlul I al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţă.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală arată că legea specială de reparaţie, edictată exclusiv în beneficiul persoanelor deposedate abuziv de stat, a stabilit regula restituirii în natură a imobilelor către foştii proprietari, excepţiile privind restituirea prin echivalent fiind limitativ prevăzute şi de strictă interpretare. De asemenea, legea are aplicabilitate limitată în timp, legiuitorul instituind un termen de decădere în interiorul căruia persoanele îndreptăţite au putut formula cereri de restituire, termen care a expirat la data de 14 februarie 2002.
Caracteristica raporturilor juridice reglementate, create între titularii notificărilor şi persoanele juridice deţinătoare ale imobilelor ce fac obiectul legii, este aceea că, odată înregistrată notificarea în condiţiile legii, pe de o parte, pentru fostul proprietar se naşte dreptul de a redobândi în natură imobilul, exceptând desigur situaţiile limitativ enumerate de lege în care o asemenea măsură nu este posibilă, iar, pe de altă parte, pentru unitatea deţinătoare se naşte obligaţia de a emite decizia/ dispoziţia de restituire în termen de 60 de zile.
În forma iniţială a legii, anterioară modificării survenite prin Legea nr.247/2005, obligaţia de a restitui în natură imobilele preluate abuziv intra şi în sarcina societăţilor comerciale integral privatizate, cu condiţia ca bunul imobil solicitat să fi fost preluat de stat fără titlu valabil.
În perioada de timp cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 şi data la care a expirat termenul de decădere pentru depunerea notificărilor, conţinutul dispoziţiilor care reglementau obligaţia societăţilor comerciale integral privatizate de a restitui în natură bunurile preluate de stat fără titlu nu a suferit nicio modificare. Prin urmare, toate persoanele care au depus cereri în termenul legal se află într-o situaţie juridică identică, şi anume au dobândit dreptul la restituirea în natură a respectivelor bunuri.
Din această perspectivă, faptul că prin legea nouă, respectiv dispoziţiile art.I pct.60 din titlul I al Legii nr.247/2005, se tinde la modificarea unor situaţii juridice formate anterior, ale căror efecte s-au consumat deja prin depunerea notificărilor, conferă prevederilor criticate caracter retroactiv, contravenind prevederilor art.15 alin.(2) din Constituţie.
Mai mult, simpla împrejurare de fapt - soluţionarea cu întârziere a notificărilor de către societăţile comerciale integral privatizate - nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptăţite la restituirea în natură, aflate în situaţii identice.
Pe de altă parte, soluţia legislativă cuprinsă în textul de lege criticat creează discriminare şi între societăţile comerciale integral privatizate aflate, de asemenea, în situaţii juridice identice, întrucât exonerarea de la obligaţia de a restitui în natură imobilele preluate fără titlu valabil a unităţilor deţinătoare care, cu rea-credinţă, au tergiversat soluţionarea notificărilor are drept consecinţă defavorizarea tocmai a acelora care, cu bună-credinţă, au respectat termenul legal pentru emiterea deciziilor de restituire.
În consecinţă, dispoziţiile art.I pct.60 din titlul I al Legii nr.247/2005 sunt neconstituţionale, fiind în vădită contradicţie cu principiile constituţionale al neretroactivităţii legii şi al egalităţii în drepturi a cetăţenilor.
În conformitate cu dispoziţiile art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit.d) din Constituţie, ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art.l pct.60 din titlul I al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.653 din 22 iulie 2005. Aceste dispoziţii modifică prevederile art.27 alin.(1) din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, devenite în urma republicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.798 din 2 septembrie 2005, art.29 alin.(1), care au următorul conţinut: "Pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art.21 alin.(1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.15 alin.(2) referitoare la principiul neretroactivităţii legii şi art.16 care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor.
Curtea constată că dispoziţiile Legii nr.10/2001 au instituit o procedură administrativă sui-generis, având ca obiect restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, indiferent de destinaţia lor, deţinute la data intrării în vigoare a legii de persoanele juridice prevăzute la art.21 alin.(1). Regula instituită de lege în această materie o reprezintă restituirea în natură a imobilelor, excepţia fiind despăgubirea prin echivalent în cazurile expres prevăzute de lege.
Declanşarea procedurii are loc pe calea unei notificări adresate de către persoana îndreptăţită persoanei juridice deţinătoare, iar dacă aceasta din urmă nu este cunoscută primăriei în a cărei rază teritorială se află imobilul sau instituţiei care a efectuat privatizarea, respectiv Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, ministerul de resort sau autoritatea administraţiei publice locale, în cazul în care imobilul se află în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale.
Pentru evitarea perpetuării stării de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridică a unor asemenea imobile, art.22 din Legea nr.10/2001 a instituit un termen de 6 luni de la data intrării sale în vigoare, în interiorul căruia trebuie trimisă notificarea, termen prelungit în două rânduri cu câte 3 luni şi care a expirat la un an după intrarea în vigoare a legii, respectiv la data de 14 februarie 2002. Sancţiunea nerespectării sale constă în pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că înainte de modificarea operată prin dispoziţiile art.I pct.60 din titlul I al Legii nr.247/2005 Legea nr.10/2001 reglementa în art.27 alin.(1) următoarele: "Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate."
În urma modificării Legii nr.10/2001, art.27 alin.(1) a devenit art.29 alin.(1), cu un conţinut diferit sub aspectul modului de restituire a bunurilor imobile preluate în mod abuziv în perioada 1945-1989 şi care fac parte din patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate. Dacă în art.27 se făcea distincţie între imobilele preluate cu titlu şi cele preluate fără titlu, în sensul că acestea din urmă se puteau restitui în natură, cu procedura prevăzută de lege, dispoziţiile art.29 prevăd că persoanele îndreptăţite beneficiază exclusiv de dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a acestora. Referitor la modalitatea prin care se realizează repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de proprietate deposedaţi în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - restituirea imobilelor în natură sau plata unor despăgubiri prin echivalent -, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa constantă că legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte măsurile reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a respectivelor bunuri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetăţeni aflate în situaţii identice.
În continuare, Curtea constată că prin Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente nu s-au adus modificări dispoziţiilor art.22 din Legea nr.10/2001, deci nu s-a instituit un nou termen de depunere al notificărilor de către persoanele îndreptăţite. În acest sens, este indubitabil că depunerea notificărilor s-a realizat sub imperiul Legii nr.10/2001, în termenul acolo prevăzut. Întrucât acest termen nu era în derulare la momentul intrării în vigoare a Legii nr.247/2005, fiind expirat, aşa cum s-a arătat mai sus, la data de 14 februarie 2002, se poate afirma că, odată înfăptuită, situaţia juridică respectivă s-a şi finalizat. Prin urmare, toate persoanele care au depus cereri în termenul legal se află într-o situaţie juridică identică, şi anume au dobândit vocaţia la măsuri reparatorii, cu precizarea că în cazul bunurilor preluate fără titlu valabil persoanele îndreptăţite vor beneficia de restituirea în natură a respectivelor bunuri.
Aşa fiind, Curtea reţine că analiza pe care o impune controlul de constituţionalitate trebuie, în mod necesar, să înceapă prin a califica situaţia juridică reglementată prin norma de lege criticată. Astfel, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Legea nouă însă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi.
Or, Curtea constată că legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce priveşte imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie şi un nou termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost susceptibilă de a se aplica pentru viitor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare. Prin urmare, legea nouă are ca unic domeniu temporal de acţiune faza iniţială de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea notificărilor în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum şi a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.15 alin.(2) privind neretroactivitatea.
Mai mult, noua reglementare tinde să genereze discriminări între persoanele îndreptăţite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor, care, după intrarea în vigoare a modificărilor, vor beneficia doar de despăgubiri prin echivalent. Or, simpla împrejurare de fapt - soluţionarea cu întârziere a notificărilor de societăţile comerciale integral privatizate - nu poate fi calificată drept un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere, astfel încât nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptăţite la restituirea în natură, aflate, aşa cum s-a arătat în prealabil, în situaţii identice.
În concluzie, Curtea constată că dispoziţiile art.I pct.60 din titlul I al Legii nr.247/2005 contravin principiilor constituţionale referitoare la neretroactivitatea legii şi egalitatea în drepturi a cetăţenilor, consacrate în art.15 alin.(2) şi în art.16 alin.(1) din Legea fundamentală.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.146 lit.d) şi al art.147 alin.(4) din Constituţie, precum şi al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) şi al art.29 din Legea nr.47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii,
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.I pct.60 din titlul I al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală în dosarele nr.4.541/36/2005 şi nr.1.010/91/2006, şi constată că, prin abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil"din cuprinsul art.29 alin.(1) din Legea nr.10/2001, acesta încalcă dispoziţiile art.15 alin.(2) şi art.16 alin.(1) din Constituţie.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Guvernului şi celor două Camere ale Parlamentului.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2008.


OPINIE SEPARATĂ

Socotim că excepţia de neconstituţionalitate trebuia respinsă ca inadmisibilă, întrucât prevederile art.I pct.60 din titlul I al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente nu contravin dispoziţiilor art.15 alin.(2) şi ale art.16 din Constituţie, ce ţin de interpretarea şi aplicarea lor de către instanţa de judecată.
Este adevărat că legea specială de reparaţie (Legea nr.10/2001) stabileşte regula privind restituirea în natură a imobilelor, excepţiile privind restituirea prin echivalent fiind de strictă interpretare şi aplicare. În aceste condiţii, persoanele care au depus în termen notificarea trebuie să se bucure de acelaşi tratament juridic, în măsura în care însă au dobândit calitatea de proprietar sub imperiul aceleiaşi legi.
Revine instanţei de judecată sarcina de a analiza motivul pentru care aceste notificări nu şi-au găsit rezolvarea, până la această modificare a legii, iar dacă aceasta se datorează culpei sau neglijenţei exclusive a societăţii comerciale, instanţele, având în vedere principiile ce guvernează reglementările în materie, vor dispune restituirea în natură.
Se susţine că s-au modificat situaţii juridice formate anterior, ale căror efecte s-au consumat deja prin depunerea notificărilor, dar nu toate persoanele care au depus notificări vor dobândi şi calitatea de proprietar. Odată cu notificarea sau ulterior depunerii acesteia, ele trebuie să probeze că sunt îndreptăţite la restituirea imobilelor preluate de stat, cu titlu sau fără titlu.
Această operaţiune juridică se realizează în timp, or calitatea de proprietar se dobândeşte în momente diferite.
Dacă până la modificarea acestei legi persoanele au dobândit calitatea de proprietar, li se vor restitui imobilele în natură conform legii în vigoare la acea dată. Toate celelalte persoane care nu au dobândit calitatea de proprietar, au dreptul la despăgubiri în condiţiile art.I pct.60 din titlul I al Legii nr.247/2005, în sensul că plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se face la valoarea de piaţă a acestora. Aşadar, legea nu se aplică retroactiv, calitatea de proprietar dobândindu-se ulterior intrării ei în vigoare şi ca atare se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică.
Această reglementare vine şi în sprijinul stabilităţii raporturilor juridice create prin privatizarea societăţilor comerciale, în condiţiile legii, din proprietatea cărora fac parte astfel de imobile, unele dintre ele intrând chiar în circuitul civil. Socotim că, şi din acest motiv, legea de modificare nu a stabilit un nou termen de depunere a notificărilor, ce ar fi dus la perturbarea funcţionării societăţilor comerciale privatizate.
De altfel, Curtea Constituţională, prin mai multe decizii (de exemplu, Decizia nr.43/2001, Decizia nr.43/2003) a statuat că, fiind vorba de acordarea prin reglementări legislative a unor reparaţii pentru bunuri preluate de stat sau de alte persoane juridice în mod abuziv sau în baza unui titlu valabil, în sensul dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, legiuitorul este liber să opteze în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte măsuri reparatorii, precum şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora.
Prevederile legii nu instituie tratament juridic diferit pentru anumite categorii de persoane aflate în situaţii identice, ci au în vedere situaţia concretă a bunurilor preluate, în speţă, aflate deja în proprietatea societăţilor comerciale privatizate, în condiţiile legii.

Judecător,
prof. univ.dr. Aspazia Cojocaru

DECIZIA Nr.57
din 26 ianuarie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2 alin.(2) şi art.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat

Publicată în Monitorul Oficial nr.164 din 21.02.2006

Ioan Vida
- preşedinte
Nicolae Cochinescu
- judecător
Aspazia Cojocaru
- judecător
Constantin Doldur
- judecător
Kozsokár Gábor
- judecător
Acsinte Gaspar
- judecător
Petre Ninosu
- judecător
Ion Predescu
- judecător
Ion Tiucă
- procuror
Ioana Marilena Chiorean
- magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2 alin.(2) şi art.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, excepţie ridicată de Gheorghe Onofrei în Dosarul nr.3.499/C/2005 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 16 septembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr.3.499/C/2005, Tribunalul Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2 alin.(2) şi art.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Onofrei într-un litigiu cu Casa Teritorială de Pensii Botoşani pentru recalcularea pensiei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, prin recalcularea pensiei după data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2005, iar nu de la data de 1 aprilie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, se încalcă principiul universalităţii drepturilor şi a obligaţiilor, consacrat de art.15 alin.(1) din Constituţie, şi se menţin inegalităţile între drepturile acordate diferitelor categorii de pensionari, în raport cu data înscrierii la pensie.
Tribunalul Botoşani - Secţia civilă apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, având în vedere că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 modifică Legea nr.19/2000 sub aspectul datei de la care se vor recalcula pensiile stabilite sub imperiul legislaţiei anterioare, iar aceste dispoziţii se aplică deopotrivă tuturor pensionarilor aflaţi în aceeaşi situaţie.
Potrivit dispoziţiilor art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că textele legale criticate nu contravin art.15 alin.(1) din Constituţie şi nici nu creează discriminări între diferitele categorii de pensionari, ci, dimpotrivă, contribuie la înlăturarea, în timp, a discrepanţelor inerente între cei pensionaţi sub imperiul legii anterioare şi cei pensionaţi după intrarea în vigoare a noii reglementări, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, fiind în deplină concordanţă cu principiul potrivit căruia cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit.d) din Constituţie, ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art.2 alin.(2) şi art.3 din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.119 din 7 februarie 2005, aprobată prin Legea nr.78/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.301 din 11 aprilie 2005. Aceste dispoziţii legale sunt:
- Art.2 alin.(2): "Procedura de recalculare se desfăşoară începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă până la data de 1 ianuarie 2006.";
- Art.3: "(1) Plata sumelor rezultate în urma recalculării pensiilor se face eşalonat, în etape.
(2) Prima etapă de plată a drepturilor de pensii recalculate se stabileşte pentru luna martie 2005, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis până în anul 1980 inclusiv.
(3) Celelalte etape de plată a drepturilor de pensie recalculate se stabilesc prin hotărâri ale Guvernului."
Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile legale atacate contravin prevederilor constituţionale ale art.15 alin.(1) potrivit cărora cetăţenii beneficiază în mod egal de drepturile prevăzute de Constituţie şi de celelalte legi.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că la elaborarea noii legislaţii privind sistemul public de pensii s-a prevăzut iniţial, la art.180 din Legea nr.19/2000, recalcularea, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, a tuturor pensiilor stabilite conform legislaţiei anterioare şi aflate în plată. Ulterior, constatându-se că nu sunt resurse financiare suficiente pentru plata tuturor pensiilor în cuantumurile ce ar rezulta în urma recalculării lor conform noilor reglementări legale, art.180 a fost modificat, înainte de intrarea în vigoare a legii, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.49/2001, renunţându-se la determinarea datei de la care se va face recalcularea, prevăzându-se doar stabilirea punctajului pentru toate pensiile, punctaj ce se va avea în vedere ulterior la recalcularea şi recorelarea pensiilor anterior stabilite. În aceste condiţii, data de la care se va face recalcularea pensiilor şi etapizarea acordării pensiilor în cuantumurile rezultate din operaţia de recalculare sunt reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.4/2005.
Curtea reţine că, potrivit prevederilor art.47 alin.(2) din Constituţie, condiţiile de exercitare a dreptului la pensie şi la alte forme de asistenţă socială se stabilesc prin lege şi, prin urmare, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a modifica sau completa legislaţia în materie şi de a stabili data de la care operează recalcularea, însă orice prevedere nouă poate fi aplicată numai de la data intrării sale în vigoare, pentru a respecta principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art.15 alin.(2) din Constituţie.
Totodată, Curtea observă că modificările succesive ale legislaţiei fac ca beneficiarii drepturilor de asigurări sociale să obţină valori diferite, în raport cu legislaţia care a fost în vigoare la data stabilirii drepturilor lor. Astfel, data diferită a înscrierii la pensie plasează pensionarii în situaţii deosebite, tratamentul juridic diferenţiat fiind justificat de situaţia diferită a beneficiarilor dreptului la pensie, determinată de data naşterii dreptului, ceea ce nu constituie privilegii sau discriminări.
Recalcularea şi recorelarea pensiilor anterior stabilite sunt prevăzute de lege pentru eliminarea inechităţilor reprezentate de diferenţele existente în cuantumul pensiilor acordate pentru stagii de cotizare identice, iar diferenţele menţinute până la finalizarea operaţiunilor de recalculare şi de recorelare nu contravin principiului universalităţii drepturilor şi obligaţiilor, consacrat constituţional prin art.15 alin.(1), întrucât toţi cetăţenii beneficiază de drepturile prevăzute de legile în vigoare la data acordării drepturilor respective.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.146 lit.d) şi al art.147 alin.(4) din Constituţie, precum şi al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) şi al art.29 din Legea nr.47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2 alin.(2) şi art.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem de asigurări sociale de stat, excepţie ridicată de Gheorghe Onofrei în Dosarul nr.3.499/C/2005 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2006.

DECIZIA Nr.46
din 12 februarie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.85/2001 pentru suspendarea aplicării prevederilor art.79 din Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat

Publicată în Monitorul Oficial nr.218 din 01.04.2002


Costică Bulai
— preşedinte
Nicolae Cochinescu
— judecător
Constantin Doldur
— judecător
Kozsokár Gábor
— judecător
Petre Ninosu
— judecător
Lucian Stângu
— judecător
Şerban Viorel Stănoiu
— judecător
Ioan Vida
— judecător
Gabriela Ghiţă
— procuror
Laurenţiu Cristescu
— magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.85/2001 pentru suspendarea aplicării prevederilor art.79 din Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, excepţie ridicată de Dumitru Coifan în Dosarul nr.7.036/2001 al Tribunalului Olt — Secţia comercială şi de contencios administrativ, având ca obiect recalcularea unei pensii militare.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public arată că dispoziţiile constituţionale ale art.107 alin.(3) şi ale art.114 alin.(1) şi (3) nu sunt încălcate, deoarece critica de neconstituţionalitate nu priveşte o ordonanţă, ci o ordonanţă de urgenţă emisă în temeiul alin.(4) al art.114, pentru care nu este nevoie de lege de abilitare. De asemenea, nici o dispoziţie constituţională nu interzice Guvernului să reglementeze în domeniul legilor organice. Mai arată că textul criticat nu încalcă nici dispoziţiile art.16 alin.(1) din Constituţie şi nici pe cele ale art.14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu se instituie o discriminare între două categorii de cetăţeni, ci doar un termen de la care se va acorda un drept. Se solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 noiembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr.7.036/2001, Tribunalul Olt — Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.85/2001 pentru suspendarea aplicării prevederilor art.79 din Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, excepţie ridicată de Dumitru Coifan în dosarul acelei instanţe.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că actul normativ criticat încalcă prevederile art.107 alin.(3) şi ale art.114 din Constituţie, întrucât Guvernul a emis ordonanţa de urgenţă fără să existe pentru aceasta o lege specială de abilitare şi a reglementat într-un domeniu rezervat legii organice. În opinia autorului excepţiei ordonanţa este contrară şi: prevederilor art.16 alin.(1) din Constituţie şi ale art.14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru că instituie o discriminare între pensionarii militari în raport cu data pensionării, anterior sau după data intrării în vigoare a Legii nr.164/2001; dispoziţiilor art.43 alin.(1) din Constituţie, întrucât, amânând recalcularea pensiilor militare anterior stabilite, statul nu îşi îndeplineşte obligaţia de a asigura cetăţenilor un nivel de trai decent; precum şi prevederilor art.49 alin.(1) din Constituţie, întrucât restrânge exerciţiul dreptului la pensie. Se mai invocă încălcarea dispoziţiilor art.11 lit.c) din Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor şi ale art.62 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Tribunalul Olt — Secţia comercială şi de contencios administrativ, exprimându-şi opinia, "apreciază ca fiind pertinentă excepţia invocată de petent, însuşindu-şi argumentaţia acestuia, deoarece sunt încălcate principiile prevăzute în mai multe dispoziţii din Constituţie aşa cum sunt enumerate de petent".
Potrivit dispoziţiilor art.24 alin.(1) din Legea nr.47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se apreciază că excepţia ridicată este nefondată. Se arată în acest sens că suspendarea temporară a aplicării art.79 din Legea nr.164/2001 nu creează nici o discriminare, întrucât la expirarea termenului de suspendare reintră în drepturi toţi pensionarii militari, iar recalcularea pensiilor anterior stabilite are scopul de a asigura un nivel de trai decent tuturor pensionarilor, conform obligaţiei prevăzute la art.43 din Constituţie, însă aceasta se poate face doar în limita posibilităţilor financiare existente. Se mai arată că autorul excepţiei face confuzie între ordonanţele simple şi cele de urgenţă, cele din urmă putând fi emise fără abilitare printr-o lege specială şi chiar în domenii rezervate legilor organice.
Guvernul, în punctul său de vedere, consideră că excepţia ridicată nu este întemeiată, întrucât ordonanţa criticată nu încalcă nici o dispoziţie constituţională. Dispoziţiile art.107 alin.(3) şi ale art.114 alin.(1) şi (3) din Constituţie nu sunt incidente, nefiind vorba de o ordonanţă emisă pe baza unei legi speciale de abilitare, ci despre o ordonanţă emisă în baza art.114 alin.(4) din Constituţie, text care a fost respectat conform cerinţelor reţinute şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, exemplificându-se cu Decizia nr.15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.267 din 14 iunie 2000. Se mai arată că nici dispoziţiile art.16 alin.(1) şi nici cele ale art.49 alin.(1) din Constituţie nu sunt încălcate, "întrucât prin suspendarea aplicării textului care reglementează recalcularea pensiilor nu se creează discriminări sau privilegii, textul fiind de aplicare generală, şi nici nu se restrânge dreptul la pensie, dispoziţiile ordonanţei de urgenţă în discuţie având influenţă doar asupra cuantumului pensiei".
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr.47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.144 lit.c) din Constituţie, precum şi ale art.1 alin.(1), ale art.2, 3, 12 şi 23 din Legea nr.47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.85/2001 pentru suspendarea aplicării prevederilor art.79 din Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.325 din 18 iunie 2001, care în articolul unic dispune:
"Prevederile art.79 din Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.183 din 10 aprilie 2001, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2002."
Art.79 din Legea nr.164/2001 prevede: "Pensiile militare stabilite în baza legislaţiei anterioare datei intrării în vigoare a prezentei legi se recalculează astfel:
a) cuantumul pensiei în plată se actualizează, având ca bază de calcul solda lunară brută în vigoare la data aplicării prezentei legi, corespunzătoare funcţiei maxime a ultimului grad avut în activitate, pe baza unei metodologii aprobate prin hotărâre a Guvernului, emisă în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, la propunerea instituţiilor prevăzute la art.5 alin.(1);
b) în cazul în care cuantumul pensiei obţinut conform lit.a) este mai mic decât cuantumul pensiei în plată se menţine cuantumul pensiei în plată."
Autorul excepţiei susţine că prevederile ordonanţei criticate sunt contrare următoarelor dispoziţii constituţionale:
— Art.16 alin.(1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";
— Art.43 alin.(1): "Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.";
— Art.49 alin.(1): "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.";
— Art.107 alin.(3): "Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.";
— Art.114 alin.(1), (3) şi (4): "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. [...]
(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
(4) În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu."
De asemenea, se invocă şi nerespectarea prevederilor art.14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.135 din 31 mai 1994, potrivit cărora "Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională sau orice altă situaţie".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art.107 alin.(3), precum şi ale art.114 alin.(1) şi (3) din Constituţie nu sunt incidente în cauză, întrucât prin excepţia de neconstituţionalitate nu se critică o ordonanţă simplă emisă de Guvern, ci o ordonanţă de urgenţă adoptată în temeiul prevederilor art.114 alin.(4) din Legea fundamentală, situaţie în care pentru emiterea de ordonanţe de către Guvern nu este necesară existenţa unei legi speciale de abilitare şi nu se prevede interdicţia reglementării unor domenii care fac obiectul legilor organice.
Curtea mai constată că articolul unic al Ordonanţei Guvernului nr.85/2001 nu instituie nici o discriminare între cetăţeni, care să fie contrară prevederilor art.16 alin.(1) din Constituţie sau ale art.14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Ea vizează doar termenul de la care se va acorda un drept nou unei anume categorii de cetăţeni, respectiv militarilor pensionaţi pe baza legislaţiei în vigoare anterior datei de la care se aplică dispoziţiile Legii nr.164/2001, categorie de cetăţeni care se află într-o situaţie diferită faţă de militarii care se pensionează pe baza acestei legi.
Curtea reţine că prin adoptarea Legii nr.164/2001 s-a reglementat o nouă modalitate de calcul şi de stabilire a pensiilor militare de stat. Evident, acest nou mod de calcul se poate aplica doar pensiilor stabilite după data intrării în vigoare a legii. Ca o măsură de protecţie socială, la art.79 din lege s-a prevăzut şi recalcularea pensiilor militare stabilite pe baza legislaţiei anterioare Legii nr.164/2001. Recalcularea acestor pensii nu se poate realiza de îndată, ci după asigurarea tuturor condiţiilor, inclusiv a fondurilor necesare, neputându-se însă considera că prin aceasta statul şi-ar fi încălcat obligaţia de a lua măsuri "de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent", statuată prin art.43 alin.(1) din Constituţie.
În cazul în care condiţiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziţii legale, printr-un act normativ de acelaşi nivel. În acest sens trebuie arătat că ordonanţa de urgenţă a Guvernului are putere de lege.
Curtea mai observă că nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia ordonanţa criticată contravine prevederilor art.49 din Constituţie, deoarece dispoziţiile acesteia nu restrâng exerciţiul vreunui drept, ele neatingând dreptul la pensie al nici unei categorii de militari, ci decalează data de la care pensiile stabilite pe baza legislaţiei în vigoare anterior aplicării Legii nr.164/2001 vor fi majorate prin recalculare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.144 lit.c) şi al art.145 alin.(2) din Constituţie, precum şi al art.1, 2, al art.13 alin.(1) lit.A.c), al art.23 şi al art.25 alin.(1) din Legea nr.47/1992, republicată,

CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.85/2001 pentru suspendarea aplicării prevederilor art.79 din Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, excepţie ridicată de Dumitru Coifan în Dosarul nr.7.036/2001 al Tribunalului Olt — Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 februarie 2002.

DECIZIA Nr.223
din 13 martie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.78 alin.(1) şi (4) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale

Publicată în Monitorul Oficial nr.275 din 25.04.2007

Ioan Vida
- preşedinte
Nicolae Cochinescu
- judecător
Aspazia Cojocaru
- judecător
Kozsokár Gábor
- judecător
Acsinte Gaspar
- judecător
Petre Ninosu
- judecător
Ion Predescu
- judecător
Şerban Viorel Stănoiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Antonia Constantin
- procuror
Doina Suliman
- magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.78 alin.(1) şi (4) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Elena Irina Lupea în Dosarul nr.5.746/C/2006 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă.
La apelul nominal se prezintă partea Societatea Comercială "Romtelecom" - S.A. din Bucureşti, prin consilier juridic Mariana Cristina Dragu. Lipsesc autorul excepţiei şi partea Casa Judeţeană de Pensii Timiş, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Societatea Comercială "Romtelecom" - S.A. din Bucureşti solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată în Decizia nr.301/2004.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor din Constituţie sau din actele internaţionale invocate de autorul excepţiei.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 30 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr.5.746/C/2006, Tribunalul Timiş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.78 alin.(1) şi (4) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Excepţia a fost ridicată de Elena Irina Lupea cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă.
În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine că redactarea art.78 alin.(1) din Legea nr.19/2000 este echivocă, întrucât prevede două modalităţi de determinare a punctajului anual, una prin raportare la salariul brut individual lunar şi alta prin raportare la venitul lunar asigurat care a constituit baza de calcul a contribuţiei individuale la asigurările sociale. Aceasta creează posibilitatea ca cei care aplică dispoziţiile legale să adauge la lege, optând pentru varianta de calcul mai convenabilă. Astfel, aceştia se substituie legiuitorului, ceea ce contravine dispoziţiilor art.73 din Constituţie. În ceea ce priveşte alin.(4) al art.78 din Legea nr.19/2000, autorul excepţiei critică faptul că acesta limitează punctajul asiguratului la maxim 5 puncte într-un an calendaristic, ceea ce face ca în unele cazuri să nu fie reflectată totalitatea veniturilor realizate şi a contribuţiilor achitate, iar cuantumul pensiei stabilite să fie inferior celui cuvenit.
Tribunalul Timiş - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, având în vedere că dispoziţiile legale criticate sunt norme cu caracter tehnic, a căror stabilire intră în competenţa exclusivă a legiuitorului şi nu contravin niciunei dispoziţii sau principiu constituţional.
În conformitate cu dispoziţiile art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatul Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.
Avocatul Poporului, invocând jurisprudenţa constantă în materie a Curţii Constituţionale, apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că reglementarea condiţiilor şi a criteriilor de acordare a pensiei, a modalităţilor de calcul al punctajului anual şi mediu şi a cuantumului pensiei ţine de competenţa exclusivă şi de opţiunea liberă a legiuitorului, iar dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici prevederile constituţionale şi nici reglementările internaţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit.d) din Constituţie, ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art.78 alin.(1) şi (4) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.140 din 1 aprilie 2000, aşa cum au fost modificate prin art.I pct.84 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.49/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.161 din 30 martie 2001, şi aprobată prin Legea nr.338/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.446 din 25 iunie 2002, şi prin art.I pct.13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.9/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.167 din 17 martie 2003, aprobată prin Legea nr.577/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1 din 5 ianuarie 2004.
În prezent, aceste dispoziţii de lege au următorul conţinut:
- Art.78 alin.(1) şi (4): "(1) Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile şi adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice. [...]
(4) Punctajul asiguratului, stabilit conform alin.(1) şi (2), nu poate fi mai mare de 5 puncte într-un an calendaristic."
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art.15 alin.(1), art.41, art.47 alin.(2), art.73 din Constituţie, precum şi art.22 şi 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, dintre prevederile constituţionale invocate, art.41 se referă la dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii, neavând nicio legătură cu textele de lege referitoare la modul de calcul al cuantumului pensiei, iar art.73 prevede categoriile de legi pe care le adoptă Parlamentul, prevederi ce nu au nicio incidenţă în cauză, dispoziţiile criticate făcând parte dintr-o lege adoptată conform Constituţiei.
Art.22 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului consacră dreptul oricărei persoane la securitate socială, realizată prin satisfacerea drepturilor economice, sociale şi culturale, iar art.23 din acelaşi instrument juridic internaţional reglementează dreptul la muncă şi la remunerarea acesteia, neavând incidenţă în privinţa dispoziţiilor legale supuse controlului de constituţionalitate.
În consecinţă, Curtea urmează să examineze constituţionalitatea textelor de lege criticate prin raportare la art.15 alin.(1) referitor la universalitatea drepturilor şi îndatoririlor şi din art.47 referitor la obligaţia statului de a asigura cetăţenilor săi un trai decent şi la dreptul cetăţenilor la pensie şi la alte forme de asigurări şi asistenţă sociale, prevăzute de lege, în acord cu prevederile art.22 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Astfel, Curtea constată că art.78 alin.(1) din Legea nr.19/2000 nu prevede alternative la determinarea punctajului anual, lăsate la libera apreciere a celor care aplică aceste dispoziţii legale, ci modalităţi de calcul diferite pentru situaţii obiectiv diferite. Aceasta s-a impus pentru că, în cadrul perioadei de cotizare, contribuţia la fondul de asigurări sociale a fost calculată în anumite momente în funcţie de venitul salarial brut şi altă dată în funcţie de salariul net, pentru ca, după intrarea în vigoare a noului sistem public de pensii, contribuţia să nu fie datorată după totalitatea veniturilor, ci limitată de un plafon stabilit prin lege.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.78 alin.(4) din Legea nr.19/2000, Curtea reţine că, potrivit art.47 alin.(2) din Constituţie, condiţiile de exercitare a dreptului la pensie, a celorlalte drepturi de asigurări sociale şi a altor forme de asistenţă socială, sunt stabilite de lege. Astfel, legiuitorul este în drept să stabilească şi să modifice, ori de câte ori apare această necesitate, condiţiile şi criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul şi cuantumul acestora, având în vedere nevoia de a asigura un nivel de trai decent şi dreptul la protecţie socială, dar şi posibilităţile economico-financiare existente în diferite intervale de timp. În acelaşi timp, cuantumul pensiei nu trebuie să fie neapărat proporţional cu valoarea contribuţiei la fondul de asigurări sociale, pentru că această contribuţie nu constituie un depozit ce urmează a fi restituit, iar pensia şi celelalte drepturi de asigurări sociale se acordă în conformitate cu principiile subsidiarităţii şi ale solidarităţii sociale.
De altfel, Curtea constată că a mai analizat constituţionalitatea textelor de lege criticate şi cu alte prilejuri, respingând excepţiile de neconstituţionalitate ca neîntemeiate, în temeiul unor considerente asemănătoare celor reţinute în prezenta cauză. În acest sens, sunt Decizia nr.301 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.785 din 26 august 2004, şi Decizia nr.586 din 8 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.122 din 13 decembrie 2005.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.146 lit.d) şi al art.147 alin.(4) din Constituţie, al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) şi art.29 din Legea nr.47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.78 alin.(1) şi (4) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Elena Irina Lupea în Dosarul nr.5.746/C/2006 al Tribunalului Timiş - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2007.

DECIZIA Nr.173
din 23 mai 2001

privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.87/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.73/1999 privind impozitul pe venit

Publicată în Monitorul Oficial nr.500 din 24.08.2001


Lucian Mihai
— preşedinte
Costică Bulai
— judecător
Constantin Doldur
— judecător
Kozsokár Gábor
— judecător
Ioan Muraru
— judecător
Nicolae Popa
— judecător
Lucian Stângu
— judecător
Florin Bucur Vasilescu
— judecător
Romul Petru Vonica
— judecător
Gabriela Ghiţă
— procuror
Florentina Geangu
— magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.87/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.73/1999 privind impozitul pe venit, excepţie ridicată de Augustin Ungureanu în Dosarul nr.4.272/2000 al Curţii de Apel Bacău.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 22 mai 2001 în prezenţa autorului excepţiei şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 23 mai 2001.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 decembrie 2000, pronunţată în Dosarul nr.4.272/2000, Curtea de Apel Bacău a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.87/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.73/1999 privind impozitul pe venit, excepţie ridicată de Augustin Ungureanu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.87/2000, în întregul său, precum şi cele ale art.I pct.2, 4, 17, 22 şi 24 şi ale art.II alin.(1) contravin următoarelor prevederi constituţionale:
— art.114 alin.(1), deoarece "ordonanţa a fost emisă fără a fi întrunită condiţia esenţială a urgenţei cerută de textul constituţional, şi anume fără a exista o situaţie excepţională care să o justifice";
— art.138 alin.(1), privind stabilirea taxelor şi impozitelor numai prin lege;
— art.78 coroborat cu art.15 alin.(2), întrucât "în art.II alin.(1) al ordonanţei s-a prevăzut că dispoziţiile art.431 şi art.432 (dispoziţii introduse în Ordonanţa Guvernului nr.73/1999 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.87/2000) se aplică de la data de 1 iulie 2000, deşi nu sunt aplicabile decât de la data de 3 iulie 2000 (data publicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.87/2000 în Monitorul Oficial al României)";
— art.43 alin.(2), deoarece acest text constituţional, "considerând «nivelul de trai» un drept fundamental, prevede, între altele, că cetăţenii au dreptul la pensie, înţelegându-se că acest drept priveşte pensia în integralitatea sa";
— art.38, deoarece "pensia, constituind unul dintre principalele mijloace de protecţie socială, nu poate fi diminuată prin impozitare";
— art.49, întrucât "ipoteza reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.87/2000 nu se înscrie în nici unul dintre cazurile în care exercitarea unor drepturi fundamentale poate fi restrânsă prin lege";
— art.16 alin.(1), deoarece "se creează o discriminare atât între diverse categorii de pensii care sunt plătite din bugetul asigurărilor sociale de stat, cât şi între pensionarii plătiţi, deopotrivă, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat".
Curtea de Apel Bacău, exprimându-şi opinia, arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.87/2000 este neconstituţională, fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor art.72 alin.(3) lit.j), art.15 alin.(2), art.16 alin.(1), art.43 alin.(2), art.49 alin.(1), art.78, 114 şi ale art.138 alin.(1) din Constituţie.
Potrivit dispoziţiilor art.24 alin.(1) din Legea nr.47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul său de vedere, consideră că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.87/2000 sunt constituţionale, astfel încât se impune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că nici o dispoziţie constituţională nu interzice legiuitorului ca printr-o lege nouă să poată retrage, să anuleze sau să reducă scutirile acordate printr-o lege anterioară şi că restricţia emiterii ordonanţelor în domenii care fac obiectul legilor organice nu este aplicabilă în cazurile excepţionale la care face referire art.114 alin.(4) din Constituţie.
Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepţia ridicată nu este întemeiată, întrucât prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.87/2000 nu contravin dispoziţiilor art.114 alin.(4), art.78, art.15 alin.(2), art.43 alin.(2), art.49, 38 şi ale art.16 alin.(1) din Constituţie.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr.47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.144 lit.c) din Constituţie, precum şi ale art.1 alin.(1), ale art.2, 3, 12 şi 23 din Legea nr.47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.87/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.73/1999 privind impozitul pe venit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.302 din 3 iulie 2000. Prin această ordonanţă s-a reglementat, printre altele, şi regimul de impunere a pensiilor.
Astfel, potrivit art.I pct.2, 4, 17, 22 şi 24:
— pct.2: "La articolul 4 alineatul (1), după litera d) se introduce litera d1 ) cu următorul cuprins:
d1 ) venituri din pensii, pentru suma ce depăşeşte 2.000.000 lei pe lună."; [...]
— pct.4: "La articolul 8 alineatul (2) va avea următorul cuprins:
(2) Pentru calculul impozitului lunar pentru veniturile din salarii şi din pensii Ministerul Finanţelor va stabili, pentru semestrul I al anului 2000, baremul lunar cuprinzând tranşele de venituri impozabile lunare şi impozitul lunar, care reprezintă 1/12 din baremul anual prevăzut la alin.(1)."; [...]
— pct.17: "La Capitolul II, după Secţiunea a 5-a se introduce Secţiunea a 6-a cu următorul cuprins:
SECŢIUNEA a 6-a
Venituri din pensii

Art.431 . — (1) Este impozabilă totalitatea veniturilor nete, încasate cu titlu de pensie de către contribuabili, plătite atât din fonduri constituite prin contribuţii obligatorii la un sistem de asigurare socială, cât şi cele primite cu titlu de pensie finanţată de la bugetul de stat, potrivit legii, pentru partea care depăşeşte suma de 2.000.000 lei pe lună.
(2) Venitul net din pensie reprezintă diferenţa dintre venitul brut din pensie şi contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate.
(3) Venitul brut din pensie reprezintă sumele plătite cu titlu de pensii de asigurări sociale de stat şi, după caz, pensii plătite din bugetul de stat, pensii suplimentare inclusiv majorarea acordată pentru asigurări sociale de sănătate.
(4) Venitul impozabil lunar din pensii se determină prin deducerea din suma veniturilor nete din pensii calculate potrivit alin.(2) a unei sume fixe neimpozabile lunare de 2.000.000lei.
Art.432 . — (1) Impozitul pe veniturile din pensii se calculează lunar de unităţile plătitoare a acestor venituri, prin aplicarea baremului lunar prevăzut la art.8 asupra venitului impozabil lunar din pensii, determinat potrivit art.431 alin.(4).
(2) Impozitul calculat se reţine la data efectuării plăţii pensiei şi se virează la bugetul de stat la unitatea fiscală pe raza căreia îşi au sediul plătitorii de venituri din pensii, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiilor, impozitul fiind final.
(3) Drepturile de pensii restante se defalchează pe lunile la care se referă în vederea calculării impozitului datorat."; [...]
— pct.22: "Articolul 74 va avea următorul cuprins:
(1) Plăţile anticipate pentru anul fiscal 2000 se determină pe baza impozitului stabilit pe anul fiscal 1999 sau a venitului estimat pe anul fiscal 2000.
(2) Pentru anul 2000 se consideră ca fiind în termen plăţile anticipate efectuate până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din trimestrul II.
(3) Pentru diferenţele de impozit rezultate din interpretarea textului ordonanţei, în ceea ce priveşte impunerea veniturilor din salarii şi din pensii pentru primul an de aplicare a ordonanţei, nu se datorează majorări de întârziere şi nu se aplică amenzi şi alte sancţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare."; [...]
— pct.24: "Articolul 86 se completează cu o nouă liniuţă cu următorul cuprins: — prevederile art.7 cu privire la impozitare din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr.82 din 6 august 1977, cu modificările ulterioare."
De asemenea, conform art.II alin.(1) "Dispoziţiile art.431 şi 432 se aplică veniturilor din pensii cuvenite începând cu data de 1 iulie 2000".
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile ordonanţei referitoare la impunerea pensiilor contravin următoarelor prevederi constituţionale:
— Art.15 alin.(2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.";
— Art.16 alin.(1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";
— Art.38: "(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere.
(2) Salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice.
(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.
(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii.
(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.";
— Art.43 alin.(2): "Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asistenţă socială prevăzute de lege.";
— Art.49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.";
— Art.78: "Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei.";
— Art.114 alin.(4): "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu.";
— Art.138 alin.(1): "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege."
I. Examinând critica de neconstituţionalitate privind încălcarea prevederilor constituţionale ale art.114 alin.(4) prin aceea că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.87/2000 nu are la bază existenţa unui "caz excepţional" care ar fi putut permite Guvernului să o adopte, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel motivarea cuprinsă în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă justifică existenţa cazului excepţional şi răspunde totodată exigenţelor stabilite de Curtea Constituţională, prin jurisprudenţa sa, cu privire la interesul public şi urgenţa reglementării pentru aprecierea constituţionalităţii ordonanţelor de urgenţă. Într-adevăr, din cuprinsul notei de fundamentare rezultă că "în cadrul strategiei economice pe termen mediu a României, secţiunea Politică fiscală, se prevedea că impozitarea pensiilor va fi clarificată în anul 2000", ceea ce a determinat "reglementarea modului de impunere a veniturilor din pensii".
De altfel, în legătură cu critica adusă ordonanţei privind încălcarea art.114 alin.(4) din Constituţie, la aceeaşi soluţie se ajunge şi pe baza argumentelor înfăţişate în opinia separată formulată la Decizia Curţii Constituţionale nr.15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.267 din 14 iunie 2000, opinie pe care autorii acesteia, membri ai completului de judecată, o menţin şi în cauza de faţă.
II. Curtea constată că este neîntemeiată şi susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia ordonanţa criticată este neconstituţională, deoarece a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art.138 alin.(1) din Constituţie. Conform acestor dispoziţii constituţionale impozitele (precum şi alte venituri ale bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat) se stabilesc numai prin lege. În cauză impozitul pe venit este reglementat prin Ordonanţa Guvernului nr.73/1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.419 din 31 august 1999), emisă în temeiul prevederilor art.1 lit.D pct.13 din Legea nr.140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.346 din 22 iulie 1999). Această ordonanţă a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.87/2000, ce formează obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, ordonanţă care are putere de lege. Astfel fiind, nu se poate susţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale.
III. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art.II alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.87/2000, prin raportare la dispoziţiile art.78, coroborat cu art.15 alin.(2) din Constituţie, Curtea constată că textul de lege criticat nu conţine nici o dispoziţie cu caracter retroactiv. Astfel textul, referindu-se la "pensiile cuvenite începând cu data de 1 iulie 2000", are în vedere venitul impozabil lunar din pensii, deci nu şi pensiile cuvenite anterior datei de 1 iulie 2000, situaţie în care nu se poate susţine existenţa unei neconcordanţe între data de 1 iulie 2000, prevăzută de text, şi cea a publicării ordonanţei în Monitorul Oficial al României.
IV. Curtea constată, de asemenea, că nu poate fi primită nici susţinerea autorului excepţiei privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art.38 şi ale art.43 alin.(2) din Constituţie, deoarece referirile din aceste texte constituţionale la "dreptul la protecţie socială" şi, respectiv, la "dreptul la pensie" nu au semnificaţia interzicerii posibilităţii impozitării pensiilor.
V. Analizând critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art.49 din Constituţie, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.87/2000 nu încalcă aceste dispoziţii constituţionale, deoarece art.49 este aplicabil numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu se poate constata.
VI. În sfârşit, Curtea urmează să respingă şi susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art.16 alin.(1) din Constituţie, text care stabileşte egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, deoarece acest text constituţional se referă la egalitatea în drepturi a cetăţenilor în raport cu prevederile legii, ceea ce a fost respectat prin ordonanţa criticată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.144 lit.c) şi al art.145 alin.(2) din Constituţie, precum şi al art.1—3, al art.13 alin.(1) lit.A.c), al art.23 şi al art.25 alin.(1) din Legea nr.47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art.114 alin.(4) din Constituţie,

CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.87/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.73/1999 privind impozitul pe venit, excepţie ridicată de Augustin Ungureanu în Dosarul nr.4.272/2000 al Curţii de Apel Bacău.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 mai 2001.

DECIZIA Nr.120
din 15 februarie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat

Publicată în Monitorul Oficial nr.204 din 26.03.2007

Ioan Vida
- preşedinte
Nicolae Cochinescu
- judecător
Aspazia Cojocaru
- judecător
Kozsokár Gábor
- judecător
Acsinte Gaspar
- judecător
Petre Ninosu
- judecător
Ion Predescu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Antonia Constantin
- procuror
Patricia Marilena Ionea
- magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, excepţie ridicată de Ioan Rotărescu în Dosarul nr.2.687/57/2006 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se prezintă consilier juridic Daniela Popescu pentru partea Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Lipseşte autorul excepţiei şi partea Guvernul României, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 nu aduc în niciun fel atingere dreptului la pensie, întrucât, în cazul când în urma recalculării ar rezulta un cuantum al pensiei mai mic decât cel obţinut anterior, se va păstra cuantumul mai avantajos. De asemenea, aminteşte considerentele reţinute de Curtea Constituţională cu prilejul analizării diferitelor dispoziţii din actul normativ criticat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 se aplică de la data intrării sale în vigoare, pentru viitor, fără a avea efecte retroactive. De asemenea, arată că adoptarea unui tratament juridic diferenţiat este justificată de situaţiile diferite în care se află diferitele categorii de pensionari. În sfârşit, consideră că prevederile art.1, 34 şi 50 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea nr.12 din 3 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr.2.687/57/2006, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat. Excepţia a fost ridicată de Ioan Rotărescu cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de recalculare a pensiei.
În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului încalcă prevederile art.1 alin.(5), art.15, art.16 alin.(1), art.47 alin.(1) şi (2), art.34 alin.(1) şi art.50 din Constituţie. În acest sens, arată că dispoziţiile acestui act normativ sunt discriminatorii, întrucât nu stabilesc pensii egale pentru persoane care au exercitat diferite profesii, dar despre care consideră că au depus o muncă egală. De asemenea, consideră că ordonanţa este retroactivă, deoarece obligă pensionarul să dovedească veniturile obţinute în trecut, deşi nu mai are această posibilitate, actele doveditoare nemaiaflându-se în arhivă sau fiind pierdute. În sfârşit, pentru susţinerea neconstituţionalităţii ordonanţei în raport cu celelalte principii şi dispoziţii din Constituţie invocate, arată că a avut de aşteptat mult timp pentru a obţine recalcularea pensiei, că pensia rezultată are un cuantum foarte mic ce nu îi permite îngrijirea sănătăţii sale şi a handicapului de care suferă.
Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, având în vedere că tratamentul juridic diferenţiat este justificat de situaţia diferită a beneficiarilor dreptului la pensie.
În conformitate cu dispoziţiile art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că niciuna dintre criticile de neconstituţionalitate nu este întemeiată, deoarece actul normativ criticat nu conţine dispoziţii de natură să producă efecte cu caracter retroactiv şi nu instituie nici privilegii şi nici discriminări, ci prevede un tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie, fără nicio deosebire pe criterii arbitrare. De asemenea, consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 este conformă cu prevederile art.47 alin.(2) din Constituţie, iar art.1, 34 şi 50 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, înscrisurile depuse de autorul excepţiei de neconstituţionalitate la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit.d) din Constituţie, ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.119 din 7 februarie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr.78/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.301 din 11 aprilie 2005.
În opinia autorului excepţiei, ordonanţa de urgenţă criticată contravine prevederilor constituţionale ale art.1 alin.(5), privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, ale art.15, referitoare la principiile universalităţii drepturilor şi îndatoririlor şi al neretroactivităţii legii, ale art.16 alin.(1), privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, fără privilegii şi fără discriminări, ale art.34 alin.(1), privind ocrotirea sănătăţii, şi al art.50, privind protecţia specială a persoanelor cu handicap.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei nu a indicat explicit care dintre dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 sunt contrare prevederilor constituţionale invocate.
Analizând însă ordonanţa în ansamblu, Curtea constată că aceasta urmăreşte punerea în aplicare a dispoziţiilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, referitoare la recalcularea pensiilor stabilite pe baza legislaţiei anterioare în scopul eliminării inechităţilor şi diferenţelor nejustificate între drepturile de pensie acordate diferitelor categorii de beneficiari.
Conform noilor principii ale sistemului public de pensii, ordonanţa criticată prevede recalcularea pensiilor provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat prin luarea în calcul a întregii vechimi în muncă considerate stagiu de cotizare la asigurările sociale şi a tuturor veniturilor salariale cu caracter permanent realizate în această perioadă.
Operaţiunea de recalculare priveşte în mod inevitabil trecutul, pentru că stagiul de cotizare a fost realizat în trecut, dar se efectuează doar după data intrării în vigoare a ordonanţei şi are efecte numai pentru viitor, pensia recalculată intrând în plată numai de la data emiterii deciziei. În cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită şi aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câştigate anterior.
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia ar fi neconstituţională obligaţia ce revine pensionarilor de a dovedi veniturile realizate în trecut şi care nu au fost menţionate în cartea de muncă, Curtea reţine că acest aspect a mai fost analizat şi prin Decizia nr.735 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.30 din 17 ianuarie 2007, şi prin Decizia nr.611 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.931 din 16 noiembrie 2006, pronunţându-se în sensul netemeiniciei criticilor de neconstituţionalitate.
Curtea nu reţine nici existenţa vreunor dispoziţii prin care să fi fost instituite privilegii ori discriminări, dispoziţiile ordonanţei aplicându-se în mod uniform tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie. Aplicarea unui tratament juridic diferenţiat unor situaţii diferite, determinate, între altele, şi de exercitarea unor profesii diferite, care generează venituri variate în cuantum în funcţie de care se apreciază pensia cuvenită, nu poate fi privită ca o încălcare a principiului constituţional al egalităţii în drepturi.
În sfârşit, Curtea reţine că dispoziţiile art.34 alin.(1) şi ale art.50 din Constituţie nu au incidenţă în cauză, ci sunt aspecte de fapt ce se circumscriu situaţiei personale a autorului excepţiei şi care nu fac obiectul reglementării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2005. De asemenea, critica legată de nerespectarea principiului obligativităţii legilor se bazează pe aspecte de aplicare a legii ce nu revin competenţei Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.146 lit.d) şi al art.147 alin.(4) din Constituţie, al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A. d) şi al art.29 din Legea nr.47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, excepţie ridicată de Ioan Rotărescu în Dosarul nr.2.687/57/2006 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 februarie 2007.