miercuri, 12 aprilie 2017

Gânduri de liniște, pace sufletească, bucurii și multă sănătate!










marți, 11 aprilie 2017

INFORMARE








SUSPENDARE
In atentia tuturor membrilor si aliatilor S.C.M.D.
Doamnelor si domnilor,
De 8 ani de zile, tot raul ne vine de la juristii si finantistii M.Ap.N. Toate legile si ordonantele impotriva noastra au fost clocite de ei, in frunte cu generalii Maciu, Lupu, Jianu si colonelul Rosu si s-au extins asupra tuturor rezervistilor Sistemului de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala. Incepand cu 9 decembrie 2015 ne-au distrus Legea pensiilor militare de stat, furandu-ne prin ordonante de urgenta si interpretari abuzive astfel:
·        Ne-au redus cuantumurile cu 30 – 50% pentru cei trecuti in rezerva inainte de 1 ianuarie 2011, cu 50 – 70% pentru cei trecuti in rezerva intre 1 ianuarie 2011 si 31 decembrie 2015, cu 12 – 15% celor iesiti de la 1 ianuarie 2016 pana la aplicarea Legii Unitare a Salarizarii, prin aplicarea RECALCULARII in locul ALINIERII la situatia actuala de venit brut impozabil, prin aplicarea bazei de calcul a Art. 40 din OUG nr. 57/2015 si a coeficientilor de salarizare din 2009;
·        Celor iesiti in rezerva de la 1 iunie 2010 pana astazi si in continuare, le-au fost furate ajutoarele legale, prin suspendare sine die (exceptie amiralul Marin, prietenul lui Basescu, declarat retroactiv handicapat, ca sa le primeasca la 31decembrie 2010);
·        Banii furati de Boc si eventualele diferente de calcul in favoarea noastra au fost amanate spre sfarsitul anului pe calculul meschin ca, prin mortalitatea noastra de 500 pe luna, in medie, vor scapa de 5000 de plati;
·        Au incercat sa ne rapeasca indemnizatiile de creatie dar n-au reusit, in schimb ne-au lovit la biletele la tratament, odihna si medicamentele compensate, admitand o falsa decuplare a noastra de la sistemul public de pensii.
Doamnelor si domnilor,
De aproape o luna conducerea SCMD a batut la usilor membrilor importanti ai Guvernului si ale liderilor din Parlament, pentru a preintampina noua decuplare clocita tot de catre juristii si finantistii M.Ap.N. care au elaborat Sectiunea V privind salarizarea militarilor si politistilor in cadrul Proiectului Legii Salarizarii Unitare. Pe scurt, Legea 223/2015 si chiar si Art. 40 al OUG nr. 57/2015 prevad cresterea pensiilor procentual cu cresterea salariilor la activi ori de cate ori aceasta se produce. Cresc veniturile activilor cu taraita, asa trebuie sa creasca si pensiile care nu se mai racordeaza la punctul de pensie al civililor.
Art. 41 din noul Proiect de lege prevede insa ca alinierea pensiilor militare se va face incepand cu anul 2022 cand se va incheia procesul de crestere la activi. Explicatia este simpla: pana atunci vom muri cca. 36000 din actualii rezervisti. In plus, nu se stie ce Guvern va fi atunci, si ce legi cretine va da si acesta si nu se stie daca va mai exista Romania ca stat.
Pe cale de consecinta cerem imperativ actualilor militari si politisti activi sa nu se lase prostiti si sa iasa in rezerva pana la aplicarea noii legi iar dvs. ca si aliatilor nostri civili din CNSC, in egala masura loviti, va propunem si le propunem SUSPENDAREA SPRIJINULUI ACORDAT DE CATRE NOI ACTUALEI COALITII LA GUVERNARE PANA IN 2022.
In ceea ce priveste graficul demersurilor pentru a stopa noua mizerie in Parlament dar si al actiunilor de strada indreptate cu prioritate impotriva tradatorilor si asasinilor nostri din M.Ap.N. acestea vor fi comunicate in timp util de Biroul Operativ Central si Comitetul Director al S.C.M.D.
Va dorim un Paste indestulat, va sfatuim sa consumati din toate pentru ca in aprilie si mai, zilele si mai ales noptile sunt reci iar daca iesim in strada vom avea nevoie de intreaga noastra forta pana la Victorie!
Honor et patria! Vae victis!
Presedintele S.C.M.D.
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

luni, 10 aprilie 2017

Saptamâna mare






Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este ultima și, totodată, cea mai aspră săptămână a Postului Sfintelor Paști. Este, de fapt, o perioadă distinctă postului, adăugându-se celor 40 de zile propriu-zise de post, și amintește de patimile Domnului Iisus Hristos din aceste zile.
Săptămâna Mare are menirea de a pregăti credincioșii pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Vorbim despre o pregătire sufletească, dar și despre o pregătire trupească, postul se înăsprește, iar cei care nu au putut să-l țină până atunci, se străduiesc ca, cel puțin în această săptămână, să-l respecte.
Post negru
În Bihor și în Maramureș, Săptămâna Mare este numită și Săptămâna Neagră. În Maramureș, oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru și în albastru închis. Mulți credincioși încearcă chiar să țină post negru în unele din aceste zile. Astfel, oamenii speră să fie feriți de boli. În Săptămâna Mare este bine ca toți credincioșii să fie împăcați cu toată lumea, să ierte și să-și ceară iertare.
Denii, de duminică până vineri
În această săptămână, de duminică și până vineri, se săvârșește slujba Deniilor care evidențiază momentele dramatice legate de Patimile și Jertfa lui Hristos. Prin caracterul și conținutul lor, Deniile sunt deosebite în cultul ortodox, fiind Utrenii, adică slujbe de dimineața, săvârșite seara.
Luni și marți, la Utrenii, se citesc Evangheliile care amintesc de cele din urmă învățături ale Domnului. Miercurea Mare amintește de păcătoasa desfrânată, care însă, ungându-L pe Hristos cu mir, devine mironosiță, dar și de trădarea lui Iuda, care L-a vândut pe Domnul Iisus Hristos pentru treizeci de arginți, gestul său făcând ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post, alături de ziua de vineri, când a fost răstignit Iisus.
Obiceiuri populare în Săptămâna Mare
În Săptămâna Mare, gospodinele se ocupă de-ale casei. Acum se face curățenie generală în gospodărie, se mătură curțile, se repară gardurile, se curăță șurile, se face curățenie și în grajdul animalelor.
În ziua de luni se scot lucrurile la aerisit, se văruiesc casele, se spală sau se repară mobila, se spală geamurile și perdelele. Muncile la câmp sunt permise doar până miercuri, de joi bărbații rămân pe lângă casă, ajutându-și nevestele la treburile casnice. Casele trebuie să strălucească de curățenie, pentru a întâmpina Învierea Domnului așa cum se cuvine.