marți, 2 mai 2017

Ofensiva............................











OFENSIVA SISTEMULUI IMPOTRIVA S.C.M.D.
-         In atentia tuturor celor interesati –
Doamnelor si domnilor,
Ca urmare a unei directive europene, exista sindicate ale militarilor activi in toate tarile membre UE, mai putin in Romania care refuza in mod stalinist sa se conformeze. In Romania exista doar un sindicat al rezervistilor (SCMD) intemeiat pe riscul lor de catre un numar de rezervisti, proveniti din toate structurile care tin de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala.
Datorita SCMD, n-ati parasit cu totii “pe cale naturala, sistemul” sau nu va plangeti inca de mila pe la colturi de bloc, ca la 1 ianuarie 2011. Datorita actiunii si luptei SCMD in media, in justitie, in Parlament si in strada, v-ati recapatat, in 2013, dreptul nelimitat la munca si cuantumul vechilor pensii, in 2015, legea echitabila si statutul de rezervist, alaturi de sumele abuziv retinute de Boc, in 2016, indemnizatiile de creatie abuziv retinute, etc. Si tot SCMD a declansat lupta impotriva Art. 40 din OUG 57/2015 si a Art. 40 din Proiectul B-161/2017 care distrug Legea pensiilor militare de stat. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, profitand de lupta SCMD, multi dintre dvs. v-ati urcat pensiile pana la cer (dvs. stiti cum) pe vremea OUG 1 /2011 si a fabricii de generali si colonei in rezerva, patronata de Basescu si Oprea.
Firesc, ofensiva Sistemului impotriva SCMD s-a declansat inca de la infiintarea acestuia. Bizar insa este faptul ca, infiltratii in interior, infiltratii si trompetele lui Basescu din media ca si sefii diferitelor structuri nu au atacat sindicatul ca atare, ci pe liderii considerati periculosi ai acestuia, incercand sa-i timoreze, sa-i santajeze, sa-i cumpere sau sa-i decredibilizeze prin cele mai aiuristice acuze. Atacurile impotriva existentei SCMD, s-au declansat in 2014, an in care, pentru a impulsiona aparitia Legii pensiilor militare de stat, SCMD a organizat manifestatii exclusiv la sediile USL.
Pe langa “revolutia” securistica din interior, lamentabil esuata, SCMD s-a trezit si cu actiuni in justitie, vizand blocarea activitatii sale, sau, pe fata, desfiintarea. Acest din urma aspect a fost asumat strategic de numitii Mihai Iliescu si Constantin Alexandru (acesta se afla si in baza de date a membrilor SCMD) liderii ANCMRR, in tandem cu o asociatie de buzunar, cat se poate de lucrativa si de profitabila, numita ACMDR, care contesta existenta SCMD, inclusiv sub pretextul ca cele 2 denumiri, ACMDR si SCMD ar fi identice.
De 3 ani, de cand s-a dat curs dosarului 6677/299/2014, ne tot judecam, tot castigam, il impunem pe tovarasul general Iliescu, cel ce se dovedeste mai tenace decat eroii sai, Malcis Kibalcis si Pavel Korceaghin la un loc, la plata cheltuieli de judecata. Dar nu se lasa! Si asta in conditiile in care, in Romania si in orice stat de drept, o organizatie infiintata prin hotarare judecatoreasca, definitiva si irevocabila, poate fi contestata in maxim 15 zile de la pronuntare. Dar noi traim in Romania, unde justitie nu mai exista de la asasinatul din ziua de Craciun a anului 1989. Tovarasul Iliescu ne-a atacat nu in 15 zile, ci dupa 5, dupa 6, dupa 7 si, iata astazi dupa 8 ani de la infiintare. Pe data de 30 mai a.c. o luam din nou de la capat, prezentandu-ne in proces impotriva acelorasi, in dosarul 13692/299/2017. Si nu este singurul proces comandat de Sistem direct sau prin masonerie, caruia trebuie sa-i facem fata, in conditiile unei Justitii antinationale.
Doamnelor si domnilor,
Ne-am cam saturat sa ne batem, zi si noapte, pentru camarazii care nu ridica un deget pentru propriul interes, ba, dimpotriva, ne mai si insulta, ne calomniaza sau ne ataca la baioneta cu tot zelul sclavului care incearca sa-si multumeasca stapanul. Consideram ca a venit timpul sa va cerem sa luati atitudine! Ca nu geniile carpatice care pocnesc din calcaie in fata guzganilor politici se lupta pentru drepturile dvs. ci aceia care reactioneaza la orice incalcare a acestor drepturi, cu riscurile de rigoare. Lasati-i, asadar,  pe vitejii din fruntea mesei sa se impauneze cu meritele lor iluzorii de la ’907 vara, cand si-au luat vipustile lingand clantele sefilor si pregatiti-va sa iesim cu totii in strada pentru ca …
Honor et patria! Vae victis!
Presedintele S.C.M.D.
Col. (r) dr. Mircea DOGARU